Live

VIDEO. Loviturile de vis ale Simonei Halep la Madrid Open 2019

Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep - Iga Swiatek, din optimile Roland Garros, se joacă astăzi Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep este în faţa finalei cu numărul patru la Madrid. Românca se simte perfect pe zgura din capitala Spaniei, unde a cucerit deja de două ori trofeul. Simona Halep a reușit și la Madrid Open 2019 lovituri uimitoare în fiecare meci, de-a lungul acestei săptămâni, și a smuls aplauzele fanilor. Simona Halep e gata să continue spectacolul şi în finala de sâmbătă seară cu Kiki Bertens, transmisă de la 19:30, în direct la Digi Sport 1.

(VIDEO. Cele mai frumoase puncte reușite de Simona Halep în turneul de la Madrid din 2019)

Simona Halep, nr.3 WTA, luptă sâmbătă pentru un nou trofeu la Madrid. Adversara din finala competiţiei e Kiki Bertens, nr 7 WTA, care a învins-o în ultimul lor meci direct. În cazul unei victorii, românca va reveni pe primul loc în clasamentul WTA.

Până la finală, Simona Halep a trecut la Madrid Open 2019 de Margarita Gasparyan, scor 6-0, 6-4, Johanna Konta, scor 7-5, 6-1, Viktoria Kuzmova, scor 6-0, 6-0, Ashleigh Barty, scor 7-5, 7-5 şi Belinda Bencic, scor 6-2, 6-7 (2), 6-0.

Simona Halep are de luat o revanşă în faţa lui Kiki Bertens, care a învins-o în 2018, la Cincinnati, în ultimul meci direct. La ediţia din acest an a turneului de la Madrid, olandeza le-a depăşit pe favoritele Kvitova şi Stephens

În ceea ce o privește pe Kiki Bertens, ea a trecut de Katerina Siniakova, scor 6-3, 6-2, de Jelena Ostapenko, scor 6-4, 6-3, de Anastasija Sevastova, scor 6-1, 6-2, de Petra Kvitova, scor 6-2, 6-3 şi de Sloane Stephens, scor 6-2, 7-5.

 2014 e anul în care Simona Halep a jucat în premieră cu titlul pe masă la Madrid: după ce a câștigat primul set cu 6-1 în fața Mariei Sharapova, a cedat apoi, în decisiv. 

În 2016, Simona Halep a reușit un parcurs formidabil - un singur set cedat în competiția spaniolă, contra Irinei Begu, în sferturi. Finala a fost o demonstrație de forță: 6-2, 6-4 cu Dominika Cibulkova. 
 
Al doilea trofeu a venit în 2017: Simona a disputat finală contra Kristinei Mladenovic. Jucătoarea din Franța a dus meciul în decisiv, unde a fost spulberată de Halep, 6 la 2.  
Turneul de la Madrid i-a adus româncei premii uriașe în ultimii ani - în total, a plecat din capitala Spaniei cu aproape 2 milioane și jumătate de dolari. Și sâmbătă ar putea să adauge încă 1,2 milioane de euro la această „zestre”, dar la fel de prețioase ar fi cele 1.000 de puncte care ar ajuta-o să urce, pentru a treia oară, în fruntea clasamentului WTA.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Ce moștenire lasă Simona Halep sportului românesc? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Ce a spus Gică Hagi după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis

Stere Halep: Simona a decis să se retragă aşa cum a început, cu mare bucurie. A fost un simbol al României şi al românilor

Reacții internaționale după ce Simona Halep a vorbit despre retragere. Ce au spus organizatorii turneului Roland Garros

Partenerii noștri