Strategia lui Wozniacki pentru a evita o întâlnire cu Halep la începutul sezonului pe zgură
Daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, a preferat un turneu mai uşor pentru debutul pe zgură în acest sezon, competiţia de categorie WTA International de la Istanbul, care începe în 23 aprilie. În aceeaşi perioadă, toate celelalte jucătoare din Top 10 WTA, cu excepţia americancei Venus Williams, locul 8 WTA, vor evolua la turneul de la Stuttgart, de categorie Premier.
Semifinalistă în 2017, Simona Halep conduce lista jucătoarelor direct acceptate la Porsche Tennis Grand Prix, la care va evolua şi rusoaica Maria Şarapova. Fostul lider WTA a jucat la Stuittgart primul turneu după ce i-a expirat anul trecut suspendarea pentru dopaj, chiar în prima zi în care a putut concura. Şi acum, dar şi în urmă cu un an, Şarapova va juca pe baza unei invitaţii, a 14-a primită de la revenirea ei în competiţii.
Wozniacki nu a mai jucat la Stuttgart din 2015, când a ajuns în finală, pierdută în faţa germanei Angelique Kerber, iar la Istanbul din 2014, când a câştigat turneul. Daneza ar putea avea în Turcia, în acest an, două adversare din România, Sorana Cîrstea şi Irina-Camelia Begu fiind şi ele înscrise în competiţie.
Sursa: News.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News