Live

Sorana Cîrstea, eliminată de la Indian Wells. Surorile Williams se întâlnesc în turul al treilea

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, a fost învinsă, duminică, de americanca Venus Williams, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 8, cu scorul de 6-3, 6-4, în turul al doilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, informează News.ro.

Sorana Cîrstea a început timid jocul cu Venus Williams, cu serviciu oscilant şi cu multe greşeli neforţate. Williams a reuşit break-ul în ghemul 1, apoi Cîrstea a făcut rebreak, dar românca şi-a pierdut din nou serviciul. Jucătoarea americană şi-a păstrat avantajul de două ghemuri până la 5-3, când a reuşit un nou break şi a câştigat setul, cu 6-3, după 33 de minute.

Mai agresivă şi cu un joc cu mai puţine greşeli, românca a condus cu 2-0 în setul secund, după un break în primul ghem, a avut minge de 3-0 şi dublu break, ratată însă. Ea a ridicat totuşi scorul la 3-1, dar momentele ei de succes aproape s-au epuizat. Venus Williams a câştigat patru ghemuri la rând, servind la 5-3 pentru meci. Cîrstea a amânat deznodământul cu rebreak, dar nu şi-a fructificat serviciul în ghemul următor şi adversara s-a impus, cu 6-4, după o oră şi 19 minute de la start.

Venus o va întâlni în turul al treilea pe sora ei, Serena Williams, după ce fostul lider WTA a trecut de olandeza Kiki Bertens, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29, în două seturi, câștigate cu 7-6, 7-5.

Premiul pentru participarea în turul doi este de 25.465 de dolari şi 35 de puncte WTA.

România mai este reprezentată în competiţia de simplu de la Indian Wells doar de Simona Halep, locul I WTA, care va evolua, duminică, în turul al treilea, împotriva jucătoarei americane Caroline Dolehide, locul 165 WTA, beneficiară a unui wild card. Meciul va începe la ora 23:00, ora României.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sorana Cîrstea, în optimi de finală la Australian Open, după o victorie în trei seturi contra rusoaicei Anastasia Pavliucenkova

Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la US Open

Senzația de 15 ani a tenisului a bătut-o din nou pe Venus Williams

Ce soluții are noul ministru al Sportului pentru deblocarea finanțării pentru tenis și cum răspunde la mesajul Simonei Halep

Partenerii noștri