Sloane Stephens a fost eliminată de la Roland Garros. Anul trecut juca finala cu Simona Halep
Simona Halep a mai scăpat de o adversară redutabilă în drumul spre „dubla” de la Roland Garros. Marți, Sloane Stephens (SUA; 7 WTA) a fost eliminată din turneu, de Johanna Konta (Marea Britanie; 26 WTA), în două seturi, 6-1; 6-4, scrie MEDIAFAX.
Sloane Stephens era cea mai periculoasă rivală a Simonei Halep, rămasă în cursa pentru al doilea Mare Șlem al anului. Pornea cu prima șansă în fața britanicei, dar, surprinzător, meciul s-a transformat într-unul fără dificultăți în favoarea sportivei cotate cu șansa a doua.
Echilibrul din primul set s-a rupt după doar trei game-uri. Konta a făcut două break-uri la rând, pentru ca manșa să se închidă în 33 de minute, la 1. Partea secundă a debutat cu break pentru Konta, care ulterior nu a mai forțat. S-a concentrat să-și mențină serviciul, și-a câștigat game-urile destul de ușor și a închis meciul cu 6-4.
Johanna Konta este prima semifinalistă de la Roland Garros și va lupta pentru accederea în finală cu învingătoarea din partida Vondrousova (Cehia; 38 WTA) – Petra Martic (Croația; 31 WTA).
În 2018, Simona Halep a jucat finala de la Roland Garros chiar împotriva lui Sloane Stephens, și s-a impus cu 3-6; 6-4; 6-1
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News