Live

Prima reacție a Simonei Halep, după victoria de la Australian Open 2018: Am simțit durerea la gleznă

Data actualizării: Data publicării:

Halep - Bouchard, în turul doi la Australian Open 2018. Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat în șaisprezecimile turneului Australian Open 2018, după ce a învins-o pe canadianca Eugenie Bouchard în două seturi, scor 6-2, 6-2.  

Am simțit durerea la gleznă, dar am încercat să nu mă gândesc foarte mult la asta. Cred că am jucat destul de bine și m-am mișcat foarte bine pe teren. Este mereu dificil să joc împotriva ei, pentru că lovește mingea repede și stă pe linia de fund. Nu simt presiunea, încerc să mă bucur de faptul că sunt numărul 1 mondial. Dar fiecare meci este greu. Mă gândesc deja la următorul meci. Lucrez cu Darren de trei ani și mulțumită lui și echipei mele am ajuns pe primul loc. Vreau să îl fac să fie mândru de mine, pentru că joc în Australia (n.r Darren Cahill este australian)”, a declarat Simona la finalul partidei. 

Citiți și:  C.T.Popescu, despre victoria spectaculoasă a Simonei: Cu „ură” a jucat împotriva lui Bouchard

LIVE TEXT

11:15 Victorie Halep! Simona se impune în fața lui Eugenie Bouchard și o va întâlni în turul următor pe americanca Lauren Davis, locul 76 WTA

11:12 Simona Halep este la un game distanță de șaisprezecimile turneului de Grand Slam Australian Open. Scor: 5-2. Simona servește pentru meci. 

11:07 Românca a reușit niște raliuri fantastice în acest meci. Mai multe publicații străine remarcă viteza Simonei și cât de bine reușește să acopere suprafața de teren. Halep a preluat conducerea în setul secund și are un avantaj de 2 game-uri. Scor: 4-2

11:00 Simona Halep egalează rapid. Game solid al româncei pe propriul serviciu, în care a reuşit şi un as.

10:56 Pentru prima dată în acest meci, Eugenie Bouchard preia conducerea. Canadianca a câștigat două game-uri consecutive și duce scorul la 2-1 în favoarea ei.

10:49 Românca vrea să încheie rapid partida și a început al doilea set în forță, cu un break pentru 1-o.

10:44 Simona Halep se impune categoric în primul set, pe care și-l adjudecă cu scorul de 6-2. 

10:41 Simona Halep este la un game distanță de câștigarea primului set. Scorul este 5-2. 

10:38 Replica lui Bouchard vine rapid, iar sportiva din Canada reușește să câștige un game pentru a rămâne în joc. Simona și-a pierdut serviciul, după un game în care a câștigat un singur punct. 

10:35 Simona nu îi lasă niciun moment de respiro canadiencei și mărește diferența de scor la 4-1.

10:30 Românca se desprinde la două game-uri distanță de adversara sa. 3-1 pentru Simona.

10:25 Simona Halep reușește să preia conducerea în primul set și duce scorul la 2-1. 

10:16 Bouchard revine în joc și face re-break. Scorul este de 1-1.

10:13 Simona Halep începe meciul cu un break pe serviciul lui Bouchard. Este 1-0 pentru româncă. 


Simona Halep a avut mari emoţii în primul tur de la Melbourne, reamintește digisport.ro. Destanee Aiava, o jucătoare de 17 ani din Australia, a riscat mult, dar s-a distanţat la 5-2 în primul set. Halep şi-a calibrat la timp loviturile, a revenit în stilu-i caracteristic, însă în debutul actului secund s-a accidentat, după ce a călcat strămb. Cu glezna bandajată, constănțeanca a continuat și a făcut un joc bun. Totuși, există semne de întrebare cu privire la condiția ei medicală.

Simona Halep a făcut un test de rezonanţă magnetică, iar examenul nu a arătat vreo leziune majoră la ligamente. Halep s-a putut pregăti fără să simtă probleme la gleznă, deşi zona afectată este în continuare inflamată. 

Simona Halep are entorsă de gradul 1, cu întindere uşoară a fibrelor ligamentului de la glezna stângă. Potrivit prosport.ro, ortopezii australieni i-au recomandat liderului mondial să poarte o faşă ghipsată sau o orteză, dar să facă şi terapie cu ultrasunete. „Totul e OK, e OK”, au fost cuvintele rostite de Simona, după ce a primit vestea diagnosticului.

La şedinţa de pregătire de miercuri, liderul mondial a folosit gheaţă, pentru a reduce inflamaţia.  

Simona Halep joacă joi, după ora 10:00, meciul cu Eugenie Bouchard, pe care a învins-o de două ori în trei meciuri. Singura victorie a canadiencei a venit, însă, într-un moment foarte bun al lui Halep: semifinala de la Wimbledon, din 2014.

Relaţia dintre Simona Halep şi adversara de joi e una rece. Românca nu a uitat înfrângerea de la Wimbledon, dar nici episodul din Fed Cup din 2015.  Înaintea întâlnirii de Fed Cup dintre România şi Canada, în 2015, Bouchard a refuzat să dea mâna cu Alexandra Dulgheru. Simona Halep a taxat acest comportament: „Eu nu aş vrea să comentez acest gest pentru că ţine de educaţia fiecăruia şi eu nu aş fi făcut niciodată aşa ceva. Dar poate că aşa este ea crescută sau aşa este obişnuită şi trebuie să-i acceptăm atitudinea”, a spus Halep.

Cu cine joacă Halep în turul al treilea, dacă se califică

Americanca Lauren Davis, locul 76 WTA, s-a calificat în turul al treilea al Australian Open şi o va întâlni pe Simona Halep, locul I WTA, dacă românca va trece de sportiva canadiană Eugenie Bouchard.

Davis a învins-o, joi, cu scoruld e 4-6, 6-0, 6-0, pe germana Andrea Petkovic, locul 98 WTA, care în manşa anterioară o eliminase pe sportiva cehă Petra Kvitova. Americanca a câştigat după un meci de o oră şi 40 de minute. În vârstă de 24 de ani, Davis şi-a egalat cea mai bună performanţă din carieră la un grand slam, accederea în manşa a treia, reuşită de două ori la AusOpen, în 2016 şi 2014, şi o dată la Wimbledon, tot în 2014. Cea mai bună clasare de simplu din cariera americancei a fost în mai 2017, locul 26.

Halep a câştigat singura partidă jucată cu Davis, în 2013, în turul I al turneului de la Indian Wells, scor 6-2, 6-0.

Citiți și: Ana Bogdan, în turul al treilea la Australian Open. E cea mai importantă performanţă din carieră

Dacă merge mai departe, Halep ar putea scăpa de Șarapova

În faza a treia a competiției de la Melbourne se anunță un meci cât o finală, care îi convine însă Simonei Halep, întrucât o poate scăpa de o adversară dificilă.  Singurele câştigătoare ale Australian Open aflate în competiție, Angelique Kerber și Maria Şarapova, se vor duela pentru un loc în șaisprezecimi. Învingătoarea din acest meci ar putea evolua cu Simona Halep în semifinalele AusOpen, în cazul în care lucrurile vor merge bine pentru sportiva din România.

Germana Angelique Kerber, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 21, a învins-o, joi, cu 6-4, 6-1, pe croata Donna Vekici, locul 52 WTA, calificându-se în manşa a treia a Australian Open, fază în care va evolua cu rusoaica Maria Şarapova, locul 48 WTA.

Kerber s-a impus destul de rapid în faţa croatei, după un meci care a durat 70 de minute.

La rândul ei, Maria Şarapova a ajuns în manşa a treia, după victoria cu scorul de 6-1, 7-6 (4), obţinută în faţa letonei Anastasija Sevastova, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, în 80 de minute.

Kerber şi Şarapova sunt singurele câştigătoare la Melbourne dintre sportivele de pe actualul tablou de simplu. Kerber a câștigat titlul în 2016, iar Șarapova în 2008. Ele s-au mai întâlnit de şapte ori până în prezent, rusoaica conducând cu scorul de 4-3. Kerber are însă ultimele două victorii, în 2014 şi 2015, ambele în trei seturi, dar pe alte suprafeţe, iarbă (Wimbledon), respectiv zgură (Stuttgart).

Muguruza și Konta, eliminate în turul al doilea

Spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, şi britanica Johanna Konta, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 9, au fost eliminate, joi, în turul al doilea al Australian Open.

Muguruza a fost învinsă, cu scorul de 7-6 (1), 6-4, de Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 88 WTA, în aproape două ore de joc. Hsieh este la a doua victorie în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA.

Su-Wei Hsieh va evolua în manşa următoare cu poloneza Agnieszka Radwanska, locul 35 WTA şi cap de serie numărul 26.

Konta a pierdut tot în două seturi, scor 4-6, 5-7, în faţa americancei Bernarda Pera, locul 123 WTA, într-o oră şi 40 de minute. Pera va juca în turul al treilea cu sportiva cehă Barbora Strycova, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 20.

Muguruza şi Konta erau pe partea de tablou a Simonei Halep, locul I WTA. Britanica ar fi putut evolua cu Halep în sferturi, iar spaniola în semifinale.

(surse: news.ro, digisport.ro)

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri