Live

Halep a învins-o pe Begu şi merge în turul al treilea la Roland Garros. O va întâlni pe cea care a eliminat-o anul trecut la Paris

Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep a spulberat-o în turul al treilea pe Anisimova. A cedat doar un singur game. Foto: GettyImages

Simona Halep, principala favorită, a învins-o pe Irina Begu cu 6-3, 6-4, miercuri, într-un duel românesc petrecut în runda a doua a turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros, informează Agerpres.

Halep (29 ani, 2 WTA) a încheiat conturile într-o oră şi 23 de minute şi va juca în turul al treilea cu americanca Amanda Anisimova.

Simona, campioană la Roland Garros în 2018, a început foarte bine şi a condus cu 3-0 şi 4-1, dar Begu (30 ani, 73 WTA) a dat o replică bună şi a reuşit să se apropie la 4-3 şi a servit pentru a egala, însă Halep i-a lăsat doar două puncte în ultimele două ghemuri, încheind cu 6-3.

Actul secund a fost mai echilibrat, cu Irina jucând agresiv, niciuna dintre jucătoare nereuşind să se desprindă pe tabelă. Begu a luat primul ghem, apoi Halep a câştigat două la rând, Irina a legat şi ea două ghemuri (3-2), a condus şi cu 4-3, dar Halep a egalat şi a făcut break-ul, încheind conturile cu 6-4.

Halep a avut procente net mai bune la serviciu, a avut mai puţine mingi direct câştigătoare, 15-22, dar şi mai puţine erori neforţate, 14-29.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 126.000 de euro şi 130 de puncte WTA

Halep a ajuns acum la opt victorii în tot atâtea meciuri directe cu Begu. Precedenta partidă a avut loc în august, în semifinale la Praga, Simona câştigând cu 7-6 (2), 6-3, după care a cucerit titlul.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 126.000 de euro şi 130 de puncte WTA, în timp ce Begu a rămas cu 84.000 şi 70 de puncte WTA. Begu va continua la dublu, unde face pereche cu Raluca Olaru.

În turul al treilea, Halep o va înfrunta pe Amanda Anisimova (19 ani, 29 WTA), care a învins-o miercuri pe compatrioata sa Bernarda Pera cu 6-2, 6-0, în doar 57 de minute.

Halep şi Anisimova s-au înfruntat o singură dată, anul trecut, în sferturi la Roland Garros, americanca impunându-se surprinzător cu 6-2, 6-4.

Alte trei românce vor evolua joi în turul al doilea la Paris, Patricia Ţig, Ana Bogdan şi Irina Bara.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri