Live

Primul meci, prima victorie a Simonei Halep în acest an. Ce șanse are să-și păstreze titlul de lider mondial

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Simona Halep trebuie să câştige turneul la simplu de la Shenzhen, acolo unde debutează chiar pe 1 ianuarie, pentru a fi sigură că rămâne lider mondial. Meciul cu americanca Nicole Gibbs, din primul tur, nu a părut să-i pună probleme. Halep şi sportiva americană de pe locul 110 WTA s-au întâlnit în premieră.

Foto: Guliver/Getty Images for WTA

ACTUALIZARE 8:03 Simona Halep câștigă meciul cu 6-4, 6-1 și se califică în optimi.

Cu un echipament de culoare roşie fără însemne după despărţirea de Adidas, Halep a păşit cu dreptul în 2018, reuşind o victorie clară în faţa unei jucătoare tenace, dar inferioară tehnic, scrie News.ro.

Românca a continuat să arate un joc mai ofensiv decât sezonul trecut, apropiat de cel prezentat la turneul demonstrativ de la Hua Hin, dinaintea Crăciunului. Atentă la retur, consistentă în raliuri, solidă defensiv atunci când a fost cazul, Halep a controlat jocul cu autoritate. Cu lovituri variate din punct de vedere al înălţimii şi al traiectoriei mingii, una către liniile terenului, jucătoarea din Constanţa şi-a asumat responsabilitatea de a puncta şi de a nu mai aştepta greşeala de dincolo de fileu. Şi a reuşit lovituri spectaculoase, care au ridicat publicul de pe arena centrală în picioare.

Halep a început în forţă, a condus cu 3-1, după un break în ghemul al treilea, după care a avut singurele momente de slăbiciune, de scădere a agresivităţii şi a nivelului serviciului. Gibbs a egalat, dar Halep a reuşit un rebreak pe care l-a păstrat apoi până la finalul setului, câştigat cu 6-4, după 37 de minute.

Setul secund a fost unul fără istoric, Gibbss reuşind doar un ghem, la 0-2. Întinsă la maximum de adversară, americanca s-a accidentat în finalul jocului, dar nu a cedat şi a încercat să lupte în continuare. Cu 6-1, după 68 de minute de la start, Simona Halep a trecut în optimi.

În faza următoare, Halep va evolua cu chinezoaica Ying-Ying Duan, pe care a învins-o în singura lor întâlnire disputată până acum, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2, în turul al doilea la Eastbourne, în 2017.

Calificarea în manşa a doua este recompensată la Shenzhen cu un premiu de 7.238 de dolari şi cu 30 de puncte WTA.

Anul trecut, românca a pierdut în optimi la acest turneu, în faţa sportivei cehe Katerina Siniakova, scor 3-6, 6-4, 5-7. Halep a câştigat competiţia chineză în 2015.

ACTUALIZARE 7:50 Simona Halep a reușit să câștige primul set cu 6-4 și conducea în setul al doilea.

Între timp, de la Brisbane, vine o veste bună: Sorana Cîrstea merge mai departe, s-a calificat în faza a doua a competiției.

Citiți și: Buzărnescu s-a înclinat în fața agresivității Mariei Sharapova


Constănțeanca a reușit să câștige turneul de la Shenzen în 2015. Turneul de la Shenzhen se va desfăşura în perioada 31 decembrie - 6 ianuarie şi va fi transmis în direct de Digi Sport.

Pe parcursul anului 2017, cinci jucătoare au fost, la un moment dat, pe primul loc al clasamentului mondial, însă Halep l-a încheiat ca lider, la 40 de puncte de ocupanta locului secund, Garbine Muguruza și la 60 de locul al treilea, daneza Caroline Wozniacki. Toate trei vor juca în prima săptămână a noului an: Halep va evolua la ShenzhenMuguruza, la Brisbane, iar Wozniacki, la Auckland.

Astfel, Halep va rămâne lider WTA dacă va lua titlul la Shenzhen, indiferent de rezultatele lui Garbine Muguruza și ale Carolinei Wozniacki, scrie digisport.ro.

Dacă Muguruza va juca finala la Brisbane, iar Halep ajunge în semifinale la Shenzhen, atunci ambele jucătoare ar fi la egalitate de puncte. Cu toate acestea, Halep se va menține lider deoarece a acumulat mai multe puncte pe parcursul ultimului an în turneele finale WTA, Grand Slamuri și Premier Mandatory 5 (Halep - 5.636, iar Muguruza - 5.396). Dacă Halep va fi eliminată înainte de sferturile de finală de la Shenzhen, iar Muguruza va pierde înaintea finalei de la Brisbane, atunci, Caroline Wozniacki ar urma să devină lider al clasamentului mondial doar dacă va câștiga turneul de la Auckland.

Cum va arăta clasamentul WTA după prima săptămână din 2018 vom afla pe 8 ianuarie, după ce se vor fi terminat turneele de la Shenzhen, Brisbane și Auckland.

Carierei lui Halep îi lipsește un titlu de turneu de Grand Slam, iar prima ocazie o va avea la Australian Open (15-28 ianuarie, dotat cu premii totale de 35,7 milioane de euro), acolo unde va pleca după turneul din China.

La cei 26 de ani, Simona Halep a câștigat 15 titluri WTA și a jucat 12 finale.

În ultima zi din 2017, Simona Halep a câștigat partida de la dublu de la Shenzen, jucând alături de Irina Begu. De altfel, Irina Begu a avut un start cu dreptul în noul sezon de tenis. Românca de pe locul 43 WTA s-a calificat în turul secund la Shenzhen, după ce a cedat doar trei game-uri în faţa chinezoaicei Liu.

Halep și Begu vor înfrunta în sferturi, la dublu, tot o pereche din România, formată din Mihaela Buzărnescu şi Irina Bara.

31 decembrie a fost, în schimb, o zi cu ghinion pentru Monica Niculescu. Sportiva născută la Slatina a părăsit turneul din China încă din primul tur.

În China, Halep a sărbătorit deja trecerea în noul an şi le-a făcut o urare fanilor pe un site de socializare. Liderul WTA are şi un motiv de regret. Se simte tristă că a renunţat la colaborarea cu Adidas după patru ani.

În prima zi din 2018, trei românce vor debuta la simplu, în direct la Digi Sport. Sorana Cîrstea va juca în jurul orei 5:00, la Brisbane, cu Jennifer Brady, apoi va urma meciul dintre Simona Halep şi Nicole Gibbs de la Shenzhen. O misiune complicată va avea Mihaela Buzărnescu. Jucătoarea din România cu cea mai mare ascensiune în 2017 va da piept cu Maria Şarapova (ora 9:00).

Citiți și: WTA: „Ascensiunea rapidă a Mihaelei Buzărnescu”. Românca a început anul pe locul 541 și l-a încheiat pe 56

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri