Live

„O forţă irezistibilă”. Ce spune WTA despre Simona Halep

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Meciul dintre Simona Halep și Angelique Kerber a fost „o confruntare magnifică”, iar românca a fost o „forţă irezistibilă”, scrie site-ul WTA după meciul din sferturile de finală de la Roland Garros.

Foto: Agerpres

„Numărul 1 mondial Simona Halep a revenit în faţa numărului 12, Angelique Kerber, scor 6-7 (2), 6-3, 6-2, şi s-a calificat pentru a treia oară în semifinale la Roland Garros, câştigând o confruntare magnifică, decisă la limită. (…) După un time-out medical al campioanei de la Sydney, Halep a accelerat jocul şi a câştigat patru din ultimele cinci ghemuri. A fost sufocantă în atac şi impenetrabilă în apărare, o forţă irezistibilă şi de neclintit”, notează wtatennis.com.

Site-ul competiţiei, rolandgarros.com, scrie că Halep a suferit în faţa lui Kerber, dar s-a impus, iar munca sa intensă a fost recompensată. Site-ul turneului menţionează că Halep a arătat „o acoperire a terenului impresionantă”.

„Ea va juca cu Muguruza, câştigătoarea duelului cu Maria Şarapova. Diferenţa de stiluri dintre româncă, veritabil metronom, dublă finalistă a turneului în 2017 şi 2014, şi spaniolă, laureată în 2016 cu un joc exploziv, este promiţătoare”, adaugă rolandgarros.com.

L’Equipe notează că Halep a fost în dificultate în primul set, dar apoi a răsturnat situaţia şi a învins-o pe Kerber. “Simona Halep revine după un start lent şi trece în forţă de Angelique Kerber”, a titrat şi The Telegraph.

„Halep câştigă duelul extenuant şi s-a calificat în semifinale la French Open”, a notat Reuters. „După un prim set în care a început încet şi pe care l-a pierdut la tiebreak, Halep a revenit în forţă în al doilea, iar în al treilea a doborât apărarea şi determinarea sportivei germane”, adaugă agenţia de presă.

Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 6-2, pe germana Angelique Kerber, locul 12 WTA.

În semifinală, a şasea din carieră la un Grand Slam, a treia la Roland Garros, Simona Halep va juca împotriva spaniolei Garbine Muguruza, locul 3 WTA, atât pentru calificarea în ultimul act al French Open, cât şi pentru locul I WTA. Jucătoarea care se va impune în această întâlnire va fi, luni, numărul 1 mondial.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Țiriac a plătit 7.500.000 € și vrea să fugă de tot într-o destinație total surprinzătoare, după ce și-a donat toată averea

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Motivarea deciziei în cazul Simona Halep, publicată de TAS la şapte luni de când suspendarea fostului lider WTA a fost redusă

Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas. Cu ce probleme se confruntă sportiva

Partenerii noștri