Live

Novak Djokovic, numărul 1 mondial ATP, a câştigat turneul de tenis de la Roland Garros

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, impunându-se în cinci seturi, 6-7 (6/8), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4 în faţa grecului Stefanos Tsitsipas, în finala disputată duminică, care a durat 4 ore şi 11 minute.

Djokovic (34 ani), care a reuşit să revină după ce a fost condus cu 2-0 la seturi, a devenit cu această ocazie primul jucător din era Open (începând din 1968) şi al treilea din istorie, după Roy Emerson şi Rod Laver, care cucereşte titlul de cel puţin două ori în cele patru turnee majore din circuitul profesionist.

El şi-a trecut în palmares al 19-lea trofeu de Mare Şlem, apropiindu-se la un singur succes de recordul deţinut de marii săi rivali, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal, ambii cu câte 20 de titluri.

Sârbul s-a impus de nouă ori la Australian Open, de cinci ori la Wimbledon, de trei ori la Australian Open, iar acum a obţinut al doilea său titlu la Roland Garros, după cel cucerit în 2016.

Tsitsipas, în vârstă de 22 ani, ocupantul locului al cincilea în clasamentul ATP, a ratat în schimb şansa de a cuceri primul său titlu de Grand Slam, după ce anterior nu reuşise să treacă de faza semifinalelor la turneele de această categorie.

Grecul s-a prezentat la această finală cu cele mai multe meciuri câştigate de la începutul acestui an (39), inclusiv pe zgură (22), fiind totodată liderul ATP Race, clasamentul care ia în calcul doar rezultate din acest sezon, potrivit Agerpres.

Djokovic şi Tsitsipas s-au înfruntat pentru a opta oară în circuitul profesionist, avantajul fiind de partea sârbului, care s-a impus de şase ori.

Cei doi s-au întâlnit anul trecut în faza semifinalelor la Roland Garros, victoria revenindu-i şi atunci lui Djokovic, tot în cinci seturi (6-3, 6-2, 5-7, 4-6, 6-1).

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Novak Djokovic și-a anunțat noul său antrenor – este fostul său rival Andy Murray

Djokovic speră ca situaţia lui Sinner, acuzat de dopaj, să se clarifice cât mai repede

Jaf de proporții la Roland Garros. Hoții au fugit cu bani și bijuterii de zeci de mii de euro

Novak Djokovic, numărul 2 mondial în clasamentul ATP, a fost eliminat surprinzător în turul al treilea al US Open

Partenerii noștri