Live

Mesajul ministrului Sportului, după ce Simona Halep a fost depistată pozitiv la un control antidoping

Data publicării:
Foto: GettyImages

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a transmis că ministerul pe care îl conduce este alături de Simona Halep, „un reper al tenisului românesc”, în perioada grea prin care trece după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping.

„Simona Halep este un reper în tenisul românesc şi cel mondial, a inspirat noi generaţii de tineri care s-au îndreptat către tenis, iar impactul pe care astfel de sportivi, de talie mondială, îl au asupra sportului este unul major. Ministerul Sportului susţine, prin politicile şi valorile promovate, sportul de performanţă bazat pe spiritul fair play şi corectitudine. Suntem alături de Simona şi sperăm să se clarifice cât mai curând această situaţie”, a scris Novak pe pagina sa de Facebook.

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, vineri, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat.

„Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii mele”, a scris Halep, fost lider mondial, în reţeaua de socializare amintită.

„În toată cariera mea, ideea de a trişa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte şi este total împotriva valorilor cu care am fost educată. În faţa unei situaţii aşa de nedrepte, mă simt confuză şi trădată. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat conştient substanţa interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală”, a mai spus Halep.

Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: ''Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani''.

„Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)”, a anunţat, vineri, Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA), citată de Reuters.

„Proba a fost împărţită în două şi analiza ulterioară a conţinut FG-4592 (Roxadustat), care este pe lista 2022 a substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA)”, a menţionat ITIA, precizând prezenţa substanţei a fost confirmată la contraexpertiză.

Halep, care ocupă în prezent locul 9 în clasamentul mondial, a fost testată pozitiv la US Open, potrivit APA, românca fiind învinsă în primul tur la New York de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Eduard Novak, către Elisabeta Lipă: Justificările dumneavoastră sunt cel puțin bizare și ridică multe semne de întrebare

Scandalul premiilor de la Federația de Canotaj a ajuns la guvern. Elisabeta Lipă, chemată să dea explicații

Partenerii noștri