Live

Simona Halep - Caroline Garcia, 6-7 (6), 6-3, 6-4, în semifinala Fed Cup 2019. Victorie uriașă pentru Halep

Data actualizării: Data publicării:

Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, duminică, la Rouen, cu scorul de 6-7 (6), 6-3, 6-4, pe Caroline Garcia, locul 21 WTA, iar România conduce cu scorul de 2-1 în întâlnirea cu Franţa din semifinalele Fed Cup 2019.

Foto: Guliver/GettyImages

Derbiul întâlnirii Franţa - României a oferit un meci de o mare calitate, de o spectaculozitate şi tensiune ridicate. Cele mai bune jucătoare ale echipelor au ridicat publicul în picioare prin frumuseţea loviturilor lor, oferind trei ore de tenis extrordinar, cu mingi pe liniile terenului, cu răsturnări de scor şi cu echilibru păstrat până în final. Spiritul de luptătoare al Simonei Halep şi nivelul ridiat loviturilor ei au triumfat din nou, iar România este mai aproape de finala FedCup.

Garcia a început furtunos meciul cu Halep, la fel ca în partida cu Buzănescu. Agresivă, în spatele unui serviciu puternic, franţuzoaica a găsit unghiurile cele mai ample, diagonalele cele mai eficiente şi a făcut 4-0 în 16 minute, cu un prim break în ghemul al doilea şi altul în ghemul al patrulea. Simona Halepa intrat greu în meci, fiind compleşită de precizia şi forţa loviturilor adversarei. 

Însă exuberanţa din jocul Carolinei Garcia nu a ţinut. Tot la fel ca în meciul cu Buzărnescu, nivelul prestaţiei ei a scăzut, iar Halep s-a transformat din victimă în agresor. Ea a liftat mai mult mingile, împiedicând-o pe rivală să le mai plesnească din orice poziţie, a devenit mai ofensivă şi servit mai bine. După un rebreak la 0, Halep a întors scorul cu alte patru ghemuri luate la rând şi a preluat conducerea cu 5-4, urmând a servi pentru set. După ce a condus cu 30-0, fostul ldier WTA a cedat aproape gratis ghemul după o dublă greşeală. 

Pentru că nici Simona Halep nu a putut menţine ritmul ridicat pe care îl impusese cinci ghemuri la rând, Garcia a condus cu 6-5 şi 15-40 pe serviciul româncei, dar Halep a reuşit să ducă setul în tie-break. Jucătoarea română a avut prima minge de set la scorul de 6-5, dar nu a fructificat-o şi Garcia s-a impus cu 7-6 (8-6), după 71 de minute de joc. La 6-6, Simona Halep a alunecat şi a căzut, dar a continuat partida.

Simona Halep a jucat din nou cel mai bun tenis în debutul setului secund, când a condus cu 3-0, după un break în ghemul al doilea. Românca nu a păstrat avantajul, s-a mişcat mai greu pe teren, iar Garcia a revenit în joc şi a egalat, la 3.

La 4-3 pentru ea, Halep a cerut intervenţia fizioterapeutului pentru o problemă la pulpa piciorului stâng. Această accidentare nu a reprezentat o piedică pentru sportiva română, care a câştigat următoarele două ghemuri - cu break la 4-3 - şi a câştigat setul cu 6-3, după două ore de joc. În ultimul ghem al setului secund, Garcia a condus cu 30-0 pe serviciul rivalei, dar Halep a întors scorul.

Decisivul a fost foarte echilibrat. Halep şi-a făcut mai greu serviciul, Garcia a avut trei mingi de break, dar s-a mers cap la cap până la 4-4. La acest scor, franţuzoaica a comis două duble greşeli, primele din meci, după ce tot setul a fost impecabilă la acest capitol. Românca a obţinut break-ul la prima minge avută şi a preluat conducerea cu 5-4, apoi a închis partida cu 6-4, după două ore şi 57 de minute de joc.


 

LIVE TEXT SIMONA HALEP - CAROLINE GARCIA ÎN SEMIFINALA FED CUP 2019


Update ora 17.00 5-4 pentru Halep în decisiv, care servește pentru meci. Hai, România!!!!

Update ora 16.55 4-4 în setul doi după niște lovituri senzaționale ale Simonei Halep.

Update ora 16.45 3-3 și în continuare niciun break în acest set. Este o zi mare pentru România, care nu a mai jucat o semifinală de Fed Cup de 46 de ani, din 1973, atunci când din echipa României făcea parte și Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep.

Update ora 16.37 3-2 pentru Garcia, după ce aceasta își face serviciul. S-a mers fără break în acest ultim set.

Update ora 16.33 2 ore și jumătate de joc și o nouă partidă a nervilor întinși la maximum făcută de Simona Halep. Este 2-2 în setul decisiv, plin de greșeli de ambele părți. Jucătoarele sunt epuizate. Va câștiga jucătoarea care stă cel mai bine fizic. Bateriile sunt pe final.

Update ora 16.25 După meciul dintre Halep și Garcia, urmează cel dintre Irina Begu - Kristina Mladenovic în semifinalele Fed Cup România Franța. Begu a înlocuit-o în ultimul moment azi pe Mihaela Buzărnescu, care nu pare să-și fi revenit la forma arătată anul trecut. Totul după o accidentare suferită în a doua parte a anului 2018 și care a ținut-o luni bune pe tușă.

Update ora 16.23 Este 1-1 în setul decisiv. Simona Halep și-a făcut primul game după ce s-a luptat un pic cu Garcia. 

Update ora 16.07 Set, Simona Halep, care duce meciul în recisiv cu un rever remarcabil. Simona a piedut prima minge de set după ce Caroline Garcia a lovit un lung de linie, pe care toată lumea l-a crezut afară. A fost nevoie de intervenția arbitrului.

Update ora 16.00 5-3 pentru Simona Halep, care serverște pentru set și pumnul ridicat în aer. 

Update ora 15.50 Halep conduce cu 4-3 în setul doi și are șansa să ducă meciul în decisiv.

Update ora 15.38 Garcia reușește să-și facă serviciul și este 3-1 pentru Halep. Nivelul de joc a scăzut un pic, poate și din cauza consumului din primul set, care a durat nu mai puțin de 70 de minute.

Update ora 15.36 Simona Halep începe bine cel de-al doilea set. Este deja 3-0 pentru româncă. Să-i ținem pumnii. Iată aici și explicația pentru căzătura suferită de Simona Halep, care a dus la pierderea primului set.

Update ora 15.18 Simona Halep a alunecat pe zgură și a pierdut un punct important. S-a făcut 7-6, iar urmatorul punct a mers catre Garcia, care își adjudecă primul set cu 8-6 în tie break.

Update ora 15.17 Scor amuzant pe tabela. 6-6, 6-6 (în tie break). Simona luptă pentru câștigarea primului set

Update ora 15.07 Simona Halep egalează la 6 și duce primul set în tie-break. Victoria Ruzici aplaudă în picioare, galeria României este în extraz. Ce zi importantă pentru tenisul din România. Ce zi importantă pentru sportul Românesc în general. Hai, România!

Update ora 14.49 Simona Halep face 5-4, cu un nou break, preia controlul meciului și va servi pentru set. Hai, Simo!!!

Update ora 14.41 Este 4-4 și Simona Halep pare un munte care nu poate fi urcat de Caroline Garcia. Jucătoarea din franța este complet demoralizată.

Update ora 14.38 Simona Halep reușește un nou break și reduce diferența la 4-3 pentru Garcia. În plus, urmează la serviciu.

Update ora 14.33 Halep a dat drumul la picioare și Caroline Garcia pare că nu mai are replică. Cu răbdare și o agresivitate controlată, Halep a redus diferența la 4-2 și demonstrează că este într-o formă de zile mari.

Update ora 14.28 Vine și primul game pentru Simona Halep, după o furtănă care a dus scorul de pe tabela la 4-0 pentru Garcia. Este 4-1 în acest moment, emoțiile și tensiunea sunt la cote maxime. Urmează Simo la servă.

Update ora 14.18 Este 2-0 pentru Garcia, după ce jucătoarea din Franța reușește break-ul. Să vedem dacă îl poate și susține.

Update ora 14.16 În sala de la Rouen se aud și lucruri amuzante: „Hai, Simo, că nu știe!”, a încurajat-o un fan pe Simona Halep.

Update ora 14.12 Garcia își face serviciul, nu fără emoții, și este 1-0 pentru jucătoarea din Franța. Urmează Halep la serviciu.

Update ora 14.08 Start de meci la Rouen. La servicu este Caroline Garcia. HAI, ROMÂNIA!!!

Update ora 14.05 Mihaela Buzărnescu a fost înlocuită de Irina Begu în meciul împotriva lui Kristina Mladenovic din semifinalele Fed Cup România - Franța. Irina Begu și Simona Halep au fost văzute antrenându-se împreună 

Update ora 13.55 Atmosferă de vis la Roen, la intonarea imnului României. Fanii români fac, ca de obicei, spectacol.

Update ora 13.00 LIVE TEXT. Irina Begu/Monica Niculescu - Caroline Garcia/Kristina Mladenovic, în semifinala Fed Cup 2019

Update ora 12.40 LIVE TEXT. Mihaela Buzărnescu - Kristina Mladenovic, în semifinala Fed Cup 2019. Meciul, programat în jurul orei 16.00 

Update ora 12.35 Echipa de tenis a Australiei s-a calificat în finala Cupei Federaţiei, după ce a câştigat, cu scorul de 3-2, întâlnirea cu Belarus de la Brisbane. Ashleigh Barty şi Samantha Stosur au adus punctul victoriei în meciul de dublu contra echipei Victoria Azarenka/Arina Sabalenka, scor 7-5, 3-6, 6-2. 

Australia va juca finala Cupei Federaţiei cu câştigătoarea semifinalei Fed Cup Franţa - România. Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, a declarat deja că și-ar dori o finala România - Australia în Fed Cup-ul de anul acesta. 


ȘTIRE INIȚIALĂ - Simona Halep și Caroline Garcia s-au mai întâlnit de șase ori până acum, ultima dată anul trecut, la Canadian Masters, unde Halep s-a impus cu scorul de 7-5, 6-1. Halep a învins-o de cinci ori până acum pe jucătoarea din Franța.

Garcia a declarat că se bazează pe un joc agresiv în meciul cu Simone Halep.

„Probabil Simona este una dintre cele mai bune jucătoare din lume pe zgură, ea este numărul doi mondial. Am avut probleme în trecut în meciurile cu ea. Trebuie să joc la cel mai bun nivel, trebuie să cred în mine. Am un joc agresiv. Fără îndoială, aceasta va fi cea mai bună armă a mea împotriva ei. Trebuie să cred şi să lupt. Este greu pentru multe jucătoare din circuit împotriva ei. Este o sportivă solidă, nu cedează prea multe puncte, se mişcă foarte bine şi are spirit de luptătoare”, a spus Garcia.

Foto: Guliver/GettyImages

Garcia a învins-o ieri pe Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, cu scorul de 6-3, 6-3. Aceasta partidă a fost cea de-a doua din semifinala dintre Franța și România. În primul meci al zilei de sâmbătă,  Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Kristina Mladenovic, numărul 66 mondial.

Rezumatul primei zile de Fed Cup România - Franța

După prima zi a întâlnirii din semifinalele FedCup, Franţa şi România sunt la egalitate, scor 1-1.

În primul meci al zilei de sâmbătă, Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Kristina Mladenovic, numărul 66 mondial.

Apoi, Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-3, de Caroline Garcia, locul 21 WTA, în al doilea meci al semifinalei FedCup Franţa - România de la Rouen. 

Duminică vor avea loc, cu începere de la ora 14.00, următoarele meciuri:

  • Caroline Garcia, locul 21 WTA - Simona Halep, locul 2 WTA;
  • Kristina Mladenovic, locul 66 WTA - Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA;
  • Caroline Garcia/Kristina Mladenovic - Irina Begu/Monica Niculescu (căpitanii celor două echipe pot opera schimbări în rândul jucătoarelor care vor evolua în aceste partide).

Învingătoarea din această întâlnire va evolua cu Australia, care a câștigat semifinala Fed Cup împotriva Belarusului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri