Simona Halep – Amanda Anisimova, 2-6, 4-6, în sferturile Roland Garros. Halep nu a condus deloc pe tabelă în acest meci
Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep, locul 3 WTA, deţinătoarea trofeului şi de alte două ori finalistă, a fost eliminată în sferturile de finală ale French Open, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, în 68 de minute, de americanca Amanda Anisimova, 17 ani, locul 51 WTA. Simona Halep va coborî pe locul 8 WTA, după ce nu şi-a apărat titlul de anul trecut.
Simona Halep a fost fără replică în faţa Amandei Anisimova, care jucat impecabil pe arena Philipe Chatrier. Cu un bagaj complet de lovituri la numai 17 ani, americanca a avut o evoluţie curajoasă, precisă şi foarte agresivă. Ea a lovit unde a vrut, tare şi bine plasat, cu o abordare sigură, dar şi inteligentă, a servit excelent, s-a mişcat foarte bine, acoperind întregul teren şi nu a ajuns niciodată sub presiune.
Jucătoarea română a fost o umbră sportivei care anul trecut ridica trofeul deasupra capului. Cu un prim serviciu care a intrat când şi când, cu al doilea penalizabil aproape de orice jucătoare cu care evoluează, Halep a pornit din start cu handicap. Foarte puţine lovituri direct câştigătoare au trecut în dreptul Simonei Halep, care a fost mai lentă ca niciodată, ajungând târziu la mingile adversarei. În plus, a fost generoasă cu punctele risipite neforţat, contribuind şi ea astfel la succesul jucătoarei cu origini ruse.
Simona Halep a revenit oarecum în joc în setul secund, când a egalat de la 1-4, dar a făcut acest lucru pe fondul unor dereglări în evoluţia Amandei Anisimova şi nu pentru că românca a jucat altceva.
Halep a ţinut greu pasul cu Anisimova până la 2-2, după care a început spectacolul oferit de americancă. Şapte ghemuri a câştigat la rând aceasta, cu primul break la 3-2. În setul I, pe care Anisimova l-a luat cu 6-2, în 28 de minute, Halep a avut o singură minge de a câştiga pe serviciul rivalei, la 2-4, ratată însă.
Setul al doilea a început de la 0-3, cu break la 0-1. Halep a avut şansa de câştiga pe serviciul adversarei la 1-3, când a ratat trei mingi de break. Ea a reuşit singurul break din meci la 2-4, apoi a egalat la 4. Halep a avut o minge de 5-4, pe serviciul Amandei Anisimova, dar nu a concretizat-o şi apoi a cedat şi setul secund, cu 6-4, după 68 de minute de la start.
Acest meci trebuia să se dispute miercuri, dar a fost amânat o zi din cauza ploii.
Amanda Anisimova a întrecut-o pe Simona Halep mai clar decât pe Irina Begu, când s-a impus, în turul al treilea, cu scorul de 7-6 (6), 6-4.
Jucătoarea americancă va evolua în penultimul act cu australianca Ashleigh Barty, locul 8 WTA, care a învins-o, cu 6-3, 7-5, pe americanca Madison Keys, locul 14 WTA.
Calificarea în sferturi este recompensată la Roland Garros cu un premiu de 415.000 de euro şi cu 430 de puncte WTA.
LIVE TEXT SIMONA HALEP - AMANDA ANISIMOVA ÎN SFERTURI LA ROLAND GARROS
Joi, 6 iunie 2019
ora 14.18 Simona Halep pierde șansa de a câștiga un nou titlu la Roland Garros, după ce pierde în sferturile de finală în fața unei jucătoare de numai 17 ani, care s-a învoit de la școală pentru a participa la acest Grand Slam. 6-2, 6-4, scor final în acest meci pentru Amanda Anisimova.
ora 14.13 Este 5-4 pentru Anisimova, într-un meci în care Halep nu a condus deloc pe tabela de marcaj. Urmeazăla serviciu românca.
ora 14.08 Asta e!!!! Este 4-4 și Halep revine spectaculos în meci. Să îi ținem pumnii!
ora 14.03 Bravo, Simo! Halep face rebreak și reduce diferența la 4-3. Urmează la serviciu și are șanse mari să ducă meciul în decisiv.
ora 14.00 Este 4-2 pentru Anisimova și probabil ultima șansă a lui Halep de a face rebreak și de a mai spera la un set decisiv.
ora 13.55 Este 4-1 pentru Anisimova, după cel mai lung game al meciului. Halep pierde șansa de a face rebreak într-un moment în care putea să revină în forță și să întoarcă soarta acestei partide. Să sperăm că acesta nu a fost punctul psihologic al meciului, în care se devide totul sau nimic, așa cum ne-a obișnuit tenisul feminin.
ora 13.49 Este 3-1 pentru Halep și sunt încă șanse ca românca să salveze aceast sfert de finală dezastuos până acum.
ora 13.42 Este 2-0 pentru Anisimova, care face break, iar lucrurile nu arată deloc bine pentru Halep.
ora 13.39 Au trecut doar 29 de minute din acest meci, iar scorul de pe tabelă arată deja 6-2, 1-0 în favoarea lui Anisimova.
ora 13.36 6-2 pentru Anisimova și Halep pierde primul set fără drept de apel. Americanca a reușit niște puncte absolut incredibile în acest început de meci. Să îi ținem pumnii Simonei.
ora 13.32 Anisimova își confirmă break-ul cu serviciu, se desprinde la 5-2, iar Halep este în mare dificultate în acest prim set.
ora 13.28 Break, Anisimova și este 4-2 pentru americancă. Halep pare puțin deconectată de la dinamica meciului.
ora 13.21 Halep - Anisimova, 2-2. Fără Break până acum în acest prim set din sferturile Roland Garros.
ora 13.15 Este 2-1 pentru Anisimova, după un serviciu făcut la 0.
ora 13.11 Este 1-0 pentru americancă, urmează Halep la serviciu.
ora 13.10 A început meciul, cu Anisimova la serviciu.
ora 13.05 Halep și Anisimova sunt pe teren, la încălzirea dinaintea meciului.
ora 13.00 Meciul dintre Simona Halep și Amanda Anisimova va începe în curând. Rămâneți alături de www.digi24.ro pentru live score și cele mai importanet faze ale meciului. Hai, Simona!
Simona Steel.
Defending champion @Simona_Halep up now against Anisimova.
ora 12.00 Vești bune în așteptarea sfertului de finală dintre Simona Halep și Amanda Anisimova. Simona Halep a reuşit cea mai bună lovitură a lunii mai, în urma sondajului de pe site-ul WTA. Lovitura apreciată de WTA este un „passing” reuşit de Halep în meciul cu britanica Johanna Konta, din turul al doilea al turneului de la Madrid.
Pentru această anchetă au mai fost nominalizate americanca Serena Williams, Marketa Vondrousova din Cehia şi Daiana Iastremska din Ucraina.
În schimb, Halep, nominalizată şi pentru jucătoarea lunii mai, a fost devansată în acest top de olandeza Kiki Bertens.
Miercuri, 5 iunie 2019
ora 19.30 Simona Halep, locul 3 WTA, o va întâlni pe jucătoarea americană Amanda Anisimova, locul 51 mondial, joi, de la ora 13:00, în sferturile de finală de la Roland Garros. Meciul este programat primul pe arena Philippe Chatrier.
Partida ar fi trebuit să aibă loc astăzi, însă a fost amânată din cauza ploii.
ora 15.35 Meciul a fost din nou amânat, după ora 16.00
ora 15.15 Meciul dintre Simona Halep și Amanda Anisimova, programat inițial pentru ora 15.00, a fost amânat până la 15.30, din cauza ploii. Arenele din Paris nu au copertine
Halep despre Anisimova: Nu este uşor să joc împotriva unei jucătoare cu zece ani mai tânără decât mine
Simona Halep a declarat, luni, că nu îi va fi uşor să joace în sferturile French Open împotriva americancei Amanda Anisimova, o jucătoare cu zece ani mai tânără decât ea.
„Mă simt bătrână, foarte bătrână. Să evoluez împotriva unei jucătoare cu zece ani mai tânără decât mine nu e uşor. Dar mă simt mai puternică pe teren. Aşa a fost azi, de fapt, vom vedea ce va fi la următorul meci. Ele sunt tinere, nu au nimic de pierdut, aşa că fiecare meci este dificil. Următorul tur reprezintă o mare provocare să merg mai departe în turneu. Este grand slam-ul mau favorit şi voi face tot ce pot mai bine”, a spus Halep, potrivit WTA.
Despre meciul cu Iga Swiatek, Halep a afirmat că se aştepta la o opoziţie mai puternică.
„M-am aşteptat la un meci foarte dificil. Eram pregătită pentru asta, dar a fost mai bine decât am crezut. Fiecare meci este dificil la acest nivel. Dacă eşti în a doua săptămână, aşteptările sunt mai mari. Aşa că şi eu aştept mai mult de la mine însămi. Azi am fost destul de bună pe teren şi sunt fericită pentru asta. Am jucat cel mai bun tenis, prefer să joc aşa. Dar ei îi trebuie multe meciuri pe astfel de terenuri. Are nevoie de timp. Dar va fi sus deoarece, la 18 ani, dacă joci optimi de fiinală la un grand slam, asta înseamnă mult”, a mai spus jucătoarea română.
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat a patra oară în sferturile de finală ale French Open, după ce a învins-o, luni, cu scorul de 6-1, 6-0, în 45 de minute, pe poloneza de 18 ani Iga Swiatek, locul 104 WTA. Anterior, când Halep a ajuns în sferturi, ea a jucat finala la Roland Garros.