Kerber o apără pe Halep după ce Navratilova s-a lovit cu capul de masă în timp ce o asculta pe româncă vorbind
Martina Navratilova - o legendă vie a tenisului mondial - a avut o reacție inedită după ce a auzit scuzele pe care Simona Halep le-a invocat în urma înfrângerii de la Wimbledon. Se întâmpla în iulie, imediat după eliminarea lui Halep de la turneul din Regat.
Halep a spus că a dat tot ce a putut din punct de vedere fizic, însă era obosită mintal. Navratilova a văzut declarațiile într-un studio al BBC și s-a dat cu capul de masă la final.
VEZI AICI MOMENTUL ÎN CARE NAVRATILOVA SE LOVEȘTE CU CAPUL DE MASĂ
„A avut la dispoziţie trei săptămâni. În trecut, era doar una. Înţeleg că e mai dificil acum şi că a jucat multe finale în ultima perioadă şi cu România, bla, bla, bla... Dar ai trei săptămâni la dispoziţie. Ia-ţi una de pauză şi apoi eşti pregătită. Ar fi trebuit să fie relaxată, nu aşa nervoasă”, a spus Navratilova.
Acum, colega de circuit a Simonei Halep, Angelique Kerber, i-a luat apărarea româncei, într-o declarație făcută la o conferință de presă de la Wuhan.
„Cred ca Wimbledon este foarte apropiat de Roland Garros și intri direct în sezonul pe iarbă, iar când câștigi un Grand Slam cu siguranță ai nevoie de timp pentru a te adapta. Dar, în același timp, ai nevoie și să te întorci rapid pe teren pentru a fi pregătită. Însa, da, atunci când câștigi un Grand Slam timpul între turnee zboară mult mai repede. Așă că o înțeleg complet pe Halep când spune că totul se întâmplă prea rapid. Dar asta se întâmplă în fiecare an și trebuie să ne obișnuim, chiar dacă nu este ușor”, a declarat Kerber.
Simona Halep joacă azi, de la ora 16.00, în turul doi de la Wuhan, împotriva jucătoarei slovace Dominika Cibulkova.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News