Live

Jaqueline Cristian, abandon la Doha, după ce avea un set avans. Românca a părăsit terenul în scaunul cu rotile

Data actualizării: Data publicării:
Un accident nefericit la genunchi a făcut ca sportiva română Jaqueline Cristian să fie nevoită să se retragă din turneul de tenis de la Doha. Foto: Captură TV Digi Sport

Un accident nefericit la genunchi a făcut ca sportiva română Jaqueline Cristian să fie nevoită să se retragă din turneul de tenis de la Doha, în momentul în care conducea cu un set avans, în fața rusoaicei Daria Kasatkina (28 WTA), într-un meci disputat în turul secund al competiției.

Jaqueline Cristian și-a adjudecat cu 6-2, în mod entuziasmant, un prim set în care a câștigat de 4 ori pe serviciul adversarei, dar la și cedat de două ori pe cel propriu.

În setul secund, la 1-1, Kasatkina a reușit un break, contracarat imediat de româncă. La 2-2 și 30-30 în game, Cristian s-a accidentat la genunchi și după câteva minute, cu un bandaj elastic, a încercat să revină, însă durerile au fost prea mari, ea abandonând după o oră și 6 minute de joc, potrivit Mediafax.

Pentru prezența în șaisprezecimile de finală, Jaqueline Cristian va primi 15.080 dolari și 60 de puncte WTA și ar putea avansa 5 sau chiar 6 locuri în clasamentul mondial, până pe 65.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Ianuarie este „luna regretelor” pentru animale. Organizațiile neguvernamentale fac apel la oameni să nu le mai abandoneze

Mesajul Simonei Halep, după ce mai multe jucătoare i-au blocat revenirea în clasamentul de dinainte de suspendare

Iga Swiatek a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă. Ce suspendare a primit nr. 2 WTA

Partenerii noștri