Video Irina Begu a câștigat turneul de la Palermo, după ce în semifinale a avut parte de un meci infernal
Irina Begu (locul 45 WTA) a câștigat duminică seara turneul WTA 250 de la Palermo după un meci mult mai ușor decât cel de care a avut parte în semifinale. Irina Begu, 31 de ani, a învins-o pe tânăra Lucia Bronzetti (78 WTA), 23 de ani, reprezentantă a gazdelor, în două seturi terminate la egalitate, 6-2, 6-2, într-o partidă care a durat o oră și jumătate.
În schimb, calificarea în finală a Irinei Begu venise, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la capătul unui meci-maraton, epuizant. Ea a învins-o pe spaniola Sara Sorribes Tormo, a patra favorită, cu 3-6, 6-3, 6-4, într-un meci încheiat după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică. Irina Begu, a şasea favorită, s-a impus dramatic, după trei ore şi 12 minute de joc desfăşurat pe o temperatură şi umiditate ridicate.
Astfel, Irina Begu a ajuns în a noua sa finală WTA de simplu din carieră, pe care a și câștigat-o. Ea devine a doua jucătoare din România care obține trofeul de la Palermo, după ce Irina Spârlea câştigase acest turneu la simplu în 1994 şi 1995.
Experiența și-a spus cuvântul
Irina Begu a abordat finala de la Palermo cu încredere în experiența ei. Lucia Bronzetti „este o jucătoare locală și va avea mulți fani care o vor susține, dar am experiență, sunt în circuit de mulți ani și știu cum să gestionez acest lucru. Trebuie să mă refac foarte bine după acest meci”, declara Irina Begu după meciul cu Sara Sorribes Tormo.
Irina a început excelent ultimul act al prestațiilor din Italia, iar după o jumătate de oră conducea cu 4-1. Avantajul luat devreme a fost confirmat prin adjudecarea actului de debut cu 6-2. Startul setului secund i-a aparținut din nou jucătoarei noastre, care a servit bine și a avut răspuns la atacurile mai tinerei adversare. Condusă cu 0-3, Bronzetti a dat semne de revenire prin două game-uri câștigate la rând, însă totul a fost doar un foc de paie. După o oră și jumătate de joc, Irina Begu a închis partida în stil de mare campioană.
Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR
Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație
Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni
Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”
Condițiile în care Klaus Iohannis ar demisiona din funcție. Ce a răspuns președintele
Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Salt de 12 locuri în clasamentul WTA
Este primul titlu la simplu pe care Irina Begu îl câștigă după cinci ani și îi aduce un salt semnificativ în clasamentul WTA. Irina va ocupa de luni poziția 33, fiind a doua jucătoare din România cel mai bine plasată în ierarhia mondială, după Simona Halep (locul 16). Sorana Cîrstea figurează pe locul 35 WTA.
Irina Begu are acum în palmares cinci titluri WTA câştigate, după cele de la Taşkent (2012), Seul (2015), Florianopolis (2016) şi Bucureşti (2017). Irina Begu a mai jucat în carieră finale la Budapesta, Marbella (ambele în 2011), Moscova (2014) şi Cleveland (2021).
La ediţia de anul trecut de la Palermo, românca Elena-Gabriela Ruse a fost învinsă în finală de americanca Danielle Collins, cu 6-4, 6-2.
După săptămâna de vis din Sicilia, Irina Begu nu își ia pauză. De luni, începe întrecerea de la Varșovia, transmisă în direct de Digi Sport. Irina Begu este favorită 4 a turneului din Polonia.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News