Live

Ion Țiriac: Simona Halep are un talent ieșit din comun

Data publicării:
2014 French Open - Day Six
Foto: Gulliver/Getty Images

Simona Halep a cucerit, sâmbătă, turneul de la Wimbledon, după ce a trecut în finală de Serena Williams, scor 6-2, 6-2. Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis, a lăudat jocul româncei.

Ion Țiriac s-a declarat încântat de jocul Simonei Halep în finala contra americancei Serena Williams și a scos în evidență calitățile excelente ale sportivei din România, potrivit Mediafax.

"Ştiam că dacă va trece de câteva tururi va putea să ajungă sus, s-a antrenat foarte bine în turneu. Nu a jucat grozav la începutul anului, dar aici, după primele trei-patru meciuri, am văzut că merge din ce în ce mai bine. Dacă poţi să o deplasezi pe Serena în teren ai o şansă mare.

Simona a folosit mai mult propriile sale arme, are un talent ieşit din comun, reverul cu două mâini în lungul liniilor. Simona este o jucătoare foarte rapidă, dar nu se deplasează încă suficient de bine, a progresat însă la acest turneu, a jucat cum nu mă aşteptam, a jucat ce trebuia. E momentul ei, al familiei ei şi toţi ne bucurăm pentru acest succes al Simonei", a declarat Țiriac, la capătul finalei feminine, care a durat doar 55 de minute.

Simona Halep este prima sportivă din România care câştigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Ce nebunie! S-au calificat la Mondial, dar Trump i-ar putea interzice: ”Greu, dacă nu imposibil, să intre în SUA”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată viața Simonei Halep după ce s-a retras din tenis: Îmi place foarte mult. Sunt mai relaxată, pot să dorm liniștită

De ce au primit Simona Halep şi Iga Swiatek pedepse atât de diferite pentru dopaj. Explicațiile șefei Agenţiei de integritate în tenis

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Ce moștenire lasă Simona Halep sportului românesc? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Ce a spus Gică Hagi după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis

Partenerii noștri