Simona Halep, în finală la Cincinnati, după un meci extraordinar cu Arina Sabalenka
Simona Halep, nr. 1 mondial, va juca finala la Cincinnati pentru a treia oară. Ea a reușit să o învingă în semifinale pe Arina Sabalenka, din Belarus, surpriza turneului de anul acesta, într-un meci extraordinar de frumos. În vârstă de numai 20 de ani și aflată pe locul 34 WTA, Sabalenka e considerată o adevărată revelație a ultimelor luni reușind să elimine jucătoare din top 10. Nu și pe Simona, care din nou și-a arătat clasa de campioană. Joacă a șasea finală din acest an și a 33-a din carieră.
ACTUALIZARE 2:00 Declarația „la cald” a Simonei Halep, după meciul cu Sabalenka:
"If I fight like I did every day here in this tournament, I would have a big chance to win the match" - @Simona_Halep talks after her semifinal win and looks to tomorrow at @CincyTennis pic.twitter.com/57d1tznqqR
— WTA (@WTA) August 18, 2018
ACTUALIZARE 1:39 Și set câștigat de Simona cu 6-4, care se califică pentru a treia oară în finale la Cincinnati. A avut nevoie de doar o oră și 16 minute.
Simona dă drumul rachetei de bucurie:
.@Simona_Halep digs deep to down Sabalenka, 6-3, 6-4!
— WTA (@WTA) August 18, 2018
Into third @CincyTennis final! pic.twitter.com/XkM4fmGdzY
Când mama spune: Masa-i gata! - comentează cu haz WTA reacția Simonei din finalul meciului:
When Mom says dinner's ready ? @Simona_Halep pic.twitter.com/EoFNkmRyWm
— WTA (@WTA) August 18, 2018
Simona Halep, locul I WTA, va juca a treia finală la Cincinnati, a doua consecutivă, atât la această competiţie, cât şi în sezon, după ce a învins-o, duminică (sâmbătă, în oraşul american), cu scorul de 6-3, 6-4, pe Arina Sbalenka din Belarus, locul 34 WTA.
Înaltă de 1,82, Sabalenka este un "munte" de agresivitate, atât la serviciu, cât şi în joc. Sportiva din Belarus are un singur obiectiv, să ţintească liniile care mărginesc terenul, nu să joace către ele. Practică un tenis riscant, care atunci când are precizie este greu de combătut. Dacă este imprecis, atunci adversarei îi este totul mai uşor, comentează jurnalistul Adrian Petculescu de la News.ro.
CUM A DECURS MECIUL
Cu Halep, Sabalenka a început la cote înalte, dar liderul WTA nu s-a lăsat descumpănită şi nu a făcut pasul înapoi. Dimpotrivă, ea a răspuns la fel de agresiv, a jucat precis, puncâtând chirurgical, atunci când a trebuit şi a avut poziţii favorabile. Cu inteligenţă şi cu o defensivă impenetrabilă, Halep a distrus încrederea jucătoarei de 20 de ani. Românca a menţinut ritmul şi când Sabalenka şi-a ridicat nivelul de joc, penalizând câteva erori neaşteptate ale sportivei din Belarus. Şi cu puţin noroc, Halep va evolua din nou cu trofeul pe masă, după ce duminica trecută a câştigat la Montreal.
În setul I, după 1-1 au urmat trei ghemuri în care jucătoarele au câştigat pe serviciul adversarei. Halep a luat două dintre ele, apoi şi-a menţinut serviciul, până la 5-3, când a reuşit un nou break, punând setul în dreptul ei pe tabelă, cu 6-3, după 33 de minute.
În setul al doilea, tot liderul WTA a făcut prima break, la 2-1. Sabalenka a jucat însă din ce în ce mai bine şi a răspuns cu rebreak, egalând apoi la 3 cu un ghem la 0, pe propriul serviciu. La 4-4, Sabalenka, a condus cu 40-15 pe serviciul Simonei Halep, dar românca a egalat, a salvat o a treia minge de break şi a luat ghemul.
Ea a cerut apoi sfatul lui Cahill, care i-a spus să nu mai rişte şi să joace mai mult pe reverul adversarei. Halep a respectat indicaţiile şi a ajuns la minge de meci, pe serviciul rivalei, anulată cu as de Sabalenka. La mingea următoare, jucătoarea din Belarus a ratat un smash din poziţie favorabilă şi apoi Halep a închis meciul, cu 6-4, după o oră şi 16 minute de joc.
La Cincinnati, calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 262.364 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 530.000 de dolari şi cu 900 de puncte WTA.
În finală, Halep o va întâlni, duminică, pe olandeza Kiki Bertens, locul 17 WTA, care a învins-o, în semifinale, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 6 WTA.
Citiți și:
C. T. Popescu a prefațat finala Halep-Bertens, de la Cincinnati: Vor fi mingi cu totul deosebite
Simona Halep va juca a cincea oară cu Bertens. Simona Halep conduce, cu 3-1, în întâlnirile directe, ultima partidă fiind în 2017, în semifinale la Roma, când românca s-a impus cu 7-5, 6-1.
Partida este programată duminică, la ora 21:00, ora României, și va fi transmisă de Digi Sport 2.
Citiți și: WTA: Războinica Sabalenka a rămas dezarmată în fața Simonei Halep
PERFORMANȚELE SIMONEI
Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, va disputa a XXXIII-a finală din carieră, a şasea din acest an, a doua consecutivă la Cincinnati. Ea a câştigat 18 turnee până acum.
Titluri WTA de simplu: 18 - Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;
Finale WTA de simplu: 14 - Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
ACTUALIZARE 1:29 E rândul Simonei: 5-4. Luptă extraordinară! Simona e la un game de calificarea în finală!
ACTUALIZARE 1:25. Sabalenka restabilește egalitatea: 4-4.
ACTUALIZARE 1:20 Scorul rămâne strâns în continuare: 4-3 pentru Simona.
ACTUALIZARE 1:15 Simona are o perioadă mai dificilă. Sabalenka egalează în setul al doilea: 3-3.
ACTUALIZARE 1:08. Simona se distanțează. E 3-1 pentru ea în setul al doilea. Precum un vin rafinat, punctele în acest meci sunt mai bune pe măsură ce trece timpul, comentează WTA:
Like a fine wine, the points in this match get better with age!@Simona_Halep saves break point in true Halep form! #CincyTennis pic.twitter.com/3JlbCEqBkk
— WTA (@WTA) August 18, 2018
ACTUALIZARE 1:03. E 2-1 pentru Simona. Game la zero câștigat de liderul WTA.
ACTUALIZARE 0:58 Primul game din setul al doilea revine Simonei.
ACTUALIZARE 0:53 Primul set e adjudecat de Simona Halep cu 6-3! A durat 33 de minute, iar Simona face un pas mare către a treia sa finală la Cincinnati, apreciază WTA:
.@Simona_Halep takes the opening set 6-3!
— WTA (@WTA) August 18, 2018
The World No.1 has made a huge step towards reaching her third @CincyTennis final! pic.twitter.com/jirN93m5qT
ACTUALIZARE 0:50 E 5-3 pentru Simona.
ACTUALIZARE 0:49 Recuperează Sabalenka din diferență: 4-3.
ACTUALIZARE 0:46 Simona s-a distanțat: 4-2 pentru ea în primul set.
Și un fluture mare își face apariția pe teren. Se pare că cineva vrea să se uite mai îndeaproape la meci:
Looks like someone wants a closer look at the @CincyTennis action... ? pic.twitter.com/B9vj3LDsUy
— WTA (@WTA) August 18, 2018
ACTUALIZARE 0.35 În continuare se păstrează echilibrul: 2-2. Și o frumoasă reușită a Arinei Sabalenka:
???@SabalenkaA#CincyTennis pic.twitter.com/C5Fy63bry7
— WTA (@WTA) August 18, 2018
Între timp se știe și primul finalist la băieți: Novak Djokovic a obținut victoria în meciul cu Marin Cilic: 6-4, 3-6, 6-3. (Later edit: El va juca, după cum era de așteptat, cu Roger Federer. Aceasta a obținut calificarea în partida cu David Goffin, după un set câștigat cu 7-6, pentru că belgianul a abandonat la 1-1 în setul al doilea din cauza unei accidentări).
ACTUALIZARE 0:25 Meciul a început echilibrat, fiecare jucătoare câștigând câte un game: 1-1. Și un punct reușit de Simona, care entuziasmează WTA. Îl califică drept „strălucit”:
A brilliant point from @Simona_Halep!
— WTA (@WTA) August 18, 2018
This is going to be a fun match... #CincyTennis pic.twitter.com/PDziTjCBaB
ACTUALIZARE 0:15 Nr. 1 mondial și steaua în ascensiune intră pe teren:
The world No.1 versus the rising star.
— Western & Southern Open (@CincyTennis) August 18, 2018
Who will claim a coveted spot in the #CincyTennis final? pic.twitter.com/NIXC3sG57a
Simona Halep, nr. 1 mondial, va juca în semifinale la Cincinnati împotriva tinerei Arina Sabalenka, din Belarus, surpriza turneului de anul acesta. În vârstă de numai 20 de ani și aflată pe locul 34 WTA, Sabalenka a reușit să o elimine în sferturi pe experimentata Madison Keys, favorita gazdelor, aflată pe locul 13 WTA.
Partida Simonei Halep din semifinale era programată sâmbătă seara, la ora 23:00, dar a fost amânată până după miezul nopții, și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1.
LIVE TEXT ȘI VIDEO AICI.
Iată câteva statistici comparative înainte de meci.
Still to come...
— Western & Southern Open (@CincyTennis) August 18, 2018
World No.1 Simona Halep takes on rising star Aryna Sabalenka. Who will face off with Kiki Bertens in the #CincyTennis final?@sapsports pic.twitter.com/Uys4493cxV
Arina Sabalenka s-a calificat în semifinale după ce a învins-o pe Madison Keys fără drept de apel, în două seturi, 6-3, 6-4, după o oră și 17 minute de joc. Tot atât timp i-a trebuit și Simonei Halep pentru a o învinge pe Lesia Tsurenko din Ucraina (44 WTA), cu 6-4, 6-1, ajungând astfel pentru a patra oară în semifinale la Cincinnati.
Tânăra Arina Sabalenka (20 de ani) din Belarus, nr. 34 WTA, este într-o formă de zile mari. Faptul că a eliminat-o pe Johanna Konta (39 WTA) din primul tur, apoi pe Karolina Pliskova (8 WTA) încă din turul al doilea nu a fost o întâmplare. A confirmat și în optimi, învingând-o pe ocupanta locului 5 WTA, franțuzoaica Caroline Garcia, în trei seturi: 6-4, 3-6, 7-5. Este o jucătoare periculoasă și cu foarte multă forță.
Simona Halep și Arina Sabalenka s-au mai întâlnit o singură dată, la începutul acestui an, la turneul de la Shenzhen, când Simona Halep a învins-o cu scorul 6-2, 6-2 și s-a calificat în semifinalele turneului pe care în cele din urmă l-a și câștigat. Sabalenka, pe atunci în vârstă de 19 ani, ocupa locul 73 WTA.
În lunile care au trecut de la Shenzhen, Sabalenka nu numai că a urcat aproape 40 de locuri în clasamentul WTA, dar a bifat victorii împotriva unor jucătoare importante (Sachia Vickery, Julia Görges, Elise Mertens, Karolína Plíšková, Agnieszka Radwańska) și a ajuns până în finala turneului de la Eastbourne, pierdută în fața Carolinei Wozniacki. A mai ajuns într-o finală în 2018, la Lugano, unde a fost învinsă de Elise Mertens.
Sabalenka are la activ cinci titluri ITF la simplu și unul la dublu, dar a început să atragă atenția după ce a reușit în 2017 să califice pentru prima dată Belarusul într-o finală de Fed Cup.
Sabalenka o are drept idol încă din copilărie pe Maria Șarapova și, de altfel, anul acesta, la Australian Open, unde a participat pentru prima dată, a fost criticată pentru strigătele puternice și enervante pe care le-a scos în timpul meciului cu preferata gazdelor, Ashleigh Barty (meci pierdut în cele din urmă).
Iată ce crede Simona Halep despre adversara sa din semifinale:
Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas
Iubitul Arynei Sabalenka a fost găsit mort
Stere Halep, revoltat: „100 de ani să-i dea suspendare”
Simona Halep, dopată. Ce este roxadustatul
Simona Halep, dopată. Părerea unui medic sportiv
Simona Halep, campioană la Toronto
Simona Halep, impresionată de David Popovici
David Popovici reacționează la mesajul transmis de Simona Halep
CTP, după finala de la Melbourne: Simona are încă sete de victorie
Deja se știe prima finalistă la Cincinnati și este o surpriză: olandeza Kiki Bertens, locul 17 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 6 WTA, calificându-se în finala turneului de categorie Premier de la Cincinnati.
Dacă Halep va ajunge în finală, ea va juca a cincea oară cu Bertens. Simona Halep conduce, cu 3-1, în întâlnirile directe, ultima partidă fiind în 2017, în semifinale la Roma, când românca s-a impus cu 7-5, 6-1.
La Cincinnati, calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 262.364 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 530.000 de dolari şi cu 900 de puncte WTA.
Citiți și:
Sabalenka, înainte de meciul cu Halep de la Cincinnati: Va fi foarte greu
Turneul suspinelor. Numele mari care au ieșit din competiție până acum la Cincinnati
Modestie și recunoștință marca Halep: Am avut noroc cu „on-court coaching”
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News