Live

Surpriză de proporții: Simona Halep, eliminată de la Wimbledon. Reacții și explicații

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep, liderul WTA,  a fost eliminată surprinzător, sâmbătă, de taiwaneza Su-Wei Hsieh, numărul 48 mondial, în turul trei al turneului de la Wimbledon. În ciuda acestei înfrângeri frustrante, ea rămâne lider mondial.

Simona Halep, liderul WTA, a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5, de taiwaneza Su-Wei Hsieh, numărul 48 mondial, în turul al treilea al competiţiei. Halep a condus cu 5-2 în decisiv şi a avut o minge de meci la 5-4 pe serviciul adversarei.

Pentru cea mai bună jucătoare de tenis a lumii urmează două săptămâni de vacanță, apoi turneul Rogers Cup, de la Montreal (Canada), programat în perioada 6-13 august, și mai ales US Open.

Halep: Am dat totul, dar atitudinea mea a fost prea negativă

Simona Halep a declarat, sâmbătă, după eliminarea de la turneul de la Wimbledon în turul trei, că a avut o atitudine „prea negativă” la meciul cu Su-Wei Hsieh.

„Îmi felicit adversara, a fost mai bună decât mine. Nu reuşesc să joc cel mai bun tenis al meu aici. Sper că voi reuşi în anii următori. Nu am fost prea pozitivă pe teren. Am dat totul, ca de obicei, dar atitudinea mea a fost prea negativă. De asemenea, simt şi oboseală. Oboseală mentală şi fizică”, a spus Halep, potrivit Le Figaro.

Întrebată dacă a pierdut și pentru că adversara sa a simțit mai mult sprijinul publicului, Simona a vorbit de calitatea jocului adversarei şi de propriile greşeli comise. „Nu ştiu ce să spun de asta. Nu cred că am pierdut din cauza arenei sau a altor factori de genul ăsta. Cred că ar fi mai corect să vorbesc despre mine. Vin după atât de multe victorii pe zgură, a fost greu să îmi ajustez jocul la iarbă. E greu să rămân concentrată. Azi ea jucat mai bine, a mixat excelent, a fost mai bună. Nu vreau să fac o dramă din această înfrângere, chiar dacă mă doare”, a spus Simona la conferinţa de presă, potrivit digisport.ro.

La începutul conferinţei de presă, Simona explicase că a avut o atitudine neprofesionistă. Întrebată la ce s-a referit mai exact în momentul în care a spus acest lucru, Halep a spus: „Am dat tot ce am putut, am luptat, dar cred că nu am fost concentrată pe fiecare minge. Am vorbit cu mine mult, am făcut lucruri neprofesioniste. Nu am putut să închid punctele când am avut ocazia, la asta m-am referit", a răspuns ea.

 „Sunt tristă pentru felul în care am jucat azi. Sunt şi obosită”, a declarat Halep, în faţa jurnaliştilor. 

Tactica pe care Darren mi-a spus-o a fost foarte bună. Probabil că aş fi câştigat meciul dacă puneam în practică ceea ce mi-a spus el. Dar nu am putut, probabil din cauza oboselii. Dar am încercat să lupt, să mă agăţ de fiecare minge. Totuşi, nu am respectat prea mult ce aveam de făcut şi nu am fost inspirată. E o dezamăgire că am condus atât de mult şi nu am putut să termin”, a mărturisit Simona, conform digisport.ro.

Citiți și: CTP: Simona a fost ca un cal cu picioarele înfrânate

Este o înfrângere dureroasă pentru Simona Halep, ce aminteşte de alte victorii ratate de ea după ce a controlat partide, comentează News.ro. Ea a făcut un meci cenuşiu pe Terenul 1 de la All England Club, dar putea trece în faza următoare, fără un foarte mare efort, dacă ar fi concretizat avantajele, mingile de ghem/break avute. Halep a evoluat oscilant, a început fără agresivitate şi fără iniţiativă, intrând într-un joc de uzură ce a costat-o calificarea. Serviciul ei a fost slab, iar loviturile în lung de linie nu au nimerit terenul advers şi s-a văzut învinsă fără aceste arme importante ce nu au funcţionat.

Foto: Guliver/Getty Images

Hsieh are un joc tehnic, greu de contracarat dacă are precizie. Ea dă cu două mâini atât reverul, cât şi lovitura de dreapta. Şi loveşte rapid, cu putere, mascând foarte bine direcţia în care va trimite mingea. Lovitura scurtă şi venirile la fileu sunt alte puncte forte din jocul ei. Evoluează cu inteligenţă, poate interpreta mai multe partituri tactice şi se mişcă bine pe teren, având o bună pregătire fizică şi psihică.

Citiți și: Ce scrie presa internațională despre eliminarea Simonei Halep de la Wimbledon

La început, Halep a jucat cu precauţie, fără prea multă agresivitate. A preferat mingile mai înalte şi mai lungi, celor puternice, nu a căutat să lovească decisiv, aşteptâng greşeala rivalei. Iar Hsieh a făcut şi spectacolul, puţin cât a fost în meciul de sâmbătă, cu scurtele şi venirile la fileu, dar şi punctele Simonei. Halep nu a riscat, trăind din cadourile adversarei, iar când a făcut-o, a greşit şi ea mult.

În primele cinci ghemuri, niciuna dintre cele două jucătoare nu şi-a fructificat serviciul. Halep a servit rău, însă ea a fost prima care a rupt seria break/rebreak, la 3-2. La 2-4, Hsieh şi-a fructificat şi ea serviciul, apoi Halep, înţelegând că e riscant să tot aştepte erorile din partea cealaltă a fileului, a început să evolueze mai apropae de cum a făcut-o în ultima perioadă, cu responsabilitate şi cu agresivitate. Au urmat două ghemuri câştigate de ea şi setul, cu 6-3, după 41 de minute.

Halep nu a continuat jocul bun din finalul primul set la începutul celui de-al doilea, în timp ce sportiva din Taiwan a mai renunţat la "floricele" şi şi-a diminuat numărul greşelilor neforţate. Jocul ei a crescut constant, în timp ce evoluţia Simonei Halep a continuat să oscileze. Astfel, Hsieh a obţinut break-ul la 1-1 şi s-a desprins apoi la 3-1. Halep a revenit totuşi şi a trecut ea la conducere, cu 4-3, dar fără să joace convingător. Taiwaneza a avut spintul final şi a luat setul, cu 6-4, după un break la 4-4 şi după o oră şi 18 minute de la start.

Decisivul a fost dramatic, epuizant, cu schimburi de mingi şi ghemuri lungi. Halep a reuşit break-ul în ghemul al doilea, conducând cu 2-0, Hsieh a răspuns cu rebreak, urmat imediat de un ghem câştigat de liderul WTA pe serviciul advers. Tot jucătoarea română s-a desprins la un avantaj de trei ghemuri. Halep a condus cu 5-2, apoi a servit pentru meci la 5-3, dar Hsieh a făcut break. Românca a avut minge de meci în ghemul următor, pe serviciul lui Hsieh, dar taiwaneza a anulat-o şi, încărcată cu încredere şi răbdare, a dus la capăt o serie de cinci ghemuri câştigate la rând, punând capăt meciului, cu 7-5, după două ore şi 20 de minute de joc, nu înainte de a salva trei mingi de break (între care un 15-40), la scorul de 6-5.

În faza următoare, Hsieh va evolua cu învingătoarea din meciul Dominika Cibulkova (Slovacia), locul 33 WTA - Elise Mertens (Belgia), locul 15 WTA şi cap de serie numărul 15.

Foto: Guliver/Getty Images

Calificarea în turul al treilea este recompensată la Wimbledon cu un premiu de 100.000 de lire sterline (113.000 de euro) şi cu 130 de puncte WTA.

Simona Halep a jucat anul trecut în sferturile de finală ale turneului de la Wilmbledon, fază în care a fost eliminată de britanica Johanna Konta, scor 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4.

În ciuda înfrângerii de sâmbătă, jucătoarea română se va menţine pe locul I WTA şi după Wimbledon.

ACTUALIZARE 18:20  Su-Wei Hsieh a declarat, sâmbătă, după ce a eliminat-o pe Simona Halep în turul trei la Wimbledon, că acesta este primul său succes în faţa unui lider mondial şi că a avut parte de multă susţinere din tribune, informează wtatennis.com, citat de News.ro.

Este prima mea victorie în faţa numărului 1. Este extraordinar să fiu aici şi să lupt cu emoţiile. La 2-5 în ultimul set, am avut multă susţinere din partea publicului. Ei m-au făcut să lupt. Simona a jucat atât de bine… Dacă nu lupt, nu reuşesc”, a spus Hsieh.

Urmăriți aici LIVE TEXT HALEP - HSIEH ÎN TURUL 3 LA WIMBLEDON:

ACTUALIZARE 17.27. SIMONA HALEP ESTE ELIMINATĂ DE LA WIMBLEDON. Taiwaneza Su-Wei Hsieh a câștigat setul decisiv cu 7-5.

Scor final Halep-Hseih: 6-3, 4-6, 5-7.

Este cea mai mare surpriză de la Wimbledonul de anul acesta, turneu care oricum a adus numeroase eliminări neașteptate ale unor nume mari din tenisul feminin.

ACTUALIZARE 17.25 Simona își pierde serviciul, este 6-5 pentru Hsieh.

ACTUALIZARE 17:15 Tensiunea crește. E 5-5 în decisiv.

ACTUALIZARE 17:11 Câștigarea setului de către Simona pare foarte aproape, dar taiwaneza rezistă: e 5-4 în decisiv.

ACTUALIZARE 16:50 Ușor avantaj pentru Simona în decisiv: 3-1.

ACTUALIZARE 16:27 Taiwaneza câștigă al doilea set cu 6-4. Se va intra în decisiv.

ACTUALIZARE 16:11 Taiwaneza Hseih începe setul al doilea în forță, se distanțează cu trei game-uri consecutive, dar Simona recuperează apoi și în acest moment este 3-3.

ACTUALIZARE 15:49 Simona își revendică primul set cu 6-3.

ACTUALIZARE 15:46 Simona reușește să ajungă la 5-3 în primul set.

ACTUALIZARE 15:40  Taiwaneza rămâne aproape de adversara sa după ce Simona părea să se desprindă la 4-2. E 4-3 acum.

ACTUALZIARE 15:30 Al treilea break consecutiv al Simonei, după un game în care Hsieh revenise de la 0-40 la 30-40.

ACTUALIZARE 15:25. Meciul a început echilibrat, cu break-rebreak. E 2-2 în primul set.

ACTUALIZARE 15:07 Meciul a început.


Meciul va fi primul al zilei pe terenul 1, informează News.ro.

Jucătoarea din Taiwan este pentru a doua oară în turul al treilea la Wimbledon. Ea a mai atins această fază, cea mai înaltă pe iarba londoneză, în 2012.

Halep a câştigat singurul meci disputat cu Hsieh, în 2013, în turul I al turneului de la Cincinnati, cu scorul de 6-7 (5), 6-1, 6-2.

Am curajul să spun că poate am o şansă de a câştiga acest titlu, dar nu vreau să mă concentrez pe asta. Vreau să mă concentrez pe fiecare meci. Dacă voi fi în partea finală a turneului, va fi o mare provocare”, a spus Simona Halep, într-o conferință de presă.

La rândul său, Su-Wei Hsieh, locul 48 WTA, priveşte cu încredere meciul cu Simona Halep. „Nu am mai învins nicio jucătoare din Top 10, aşa că nu e treaba mea să mă gândesc la asta. Dar se pare că pe iarbă oricine are o şansă de a învinge o jucătoare din top 10, aşa că este un semn bun”, a declarat Hsieh pentru AFP.

Citiți și: Cum abordează Su-Wei Hsieh meciul cu Simona Halep

Foto: Guliver/Getty Images

Tragerea la sorți a turneului de la Wimbledon îi aducea Simonei Halep o parte de tablou foarte dificilă. Numai că turneul de la Wimbledon de anul acesta s-a dovedit a fi mai plin de surprize ca niciodată. În turul trei au ajuns doar patru dintre primele zece clasate în ierarhia WTA, iar favoritele au continuat să fie eliminate, ultima mare victimă fiind Venus Williams, finalista de anul trecut, scrie digisport.ro.

Cu modestia-i caracteristică, Simona Halep spune că nu reprezintă o garanţie a câştigării de către ea a turneului de la Wimbledon faptul că numeroase favorite au părăsit deja competiţia după primele două tururi.

„Nu mă ajută cu nimic asta (n.r. - că au fost eliminate multe favorite). Nu înseamnă că o să câştig eu pentru că au pierdut ele. Fiecare meci este foarte dificil aici. Încerc doar să fiu concentrată pe ceea ce am de jucat nu împotriva cui joc şi nici le ceea ce se întâmplă pe tablou. Următorul tur este foarte important şi sunt sigură că va fi din nou greu. Am de jucat împotriva unei jucătoare dificile şi foarte talentate. Abia aştept să joc împotriva ei şi să încerc să dau ceea ce am mai bun pentru a câştiga", a declarat, joi, Halep, într-o conferinţă de presă. „Pe iarbă nimeni nu e favorit din punctul meu de vedere. Jucătoarele cu serviciu puternic au o şansă în plus, dar dacă reuşeşti să returnezi, după aceea este egal”, a explicat Simona

Dacă va ajunge în optimi, cel mai probabil Halep se va duela cu slovaca Dominika Cibulkova. Ar fi a șaptea întâlnire directă dintre cele două. La acest capitol, sportiva din Slovacia o conduce pe Simona cu 4-2.

Favorită nr.1 la Wimbledon 2018, Simona Halep a jucat anul trecut în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, fază în care a fost eliminată de britanica Johanna Konta, scor 6-7(2), 7-6(5), 6-4. Konta a ieșit deja din competiție la Wimbledonul de anul acesta.

Citește și:  Veste uriașă din Marea Britanie! Halep, sigură de locul 1 și după Wimbledon

Simona Halep este singura rămasă în cursă dintre cele opt sportive din România care au luat startul în competiția de simplu de la Wimbledon. Mihaela Buzărnescu a pierdut, vineri, meciul din turul al treilea, jucat împotriva Karolinei Pliskova, nr. 8 mondial. Ea nu a părăsit însă Londra, urmând să joace sâmbătă la dublu, alături de Irina Begu, într-un meci în care cele două românce vor întâlni o pereche din care face parte o altă româncă: Ana Bogdan. Tot sâmbătă, Buzărnescu are meci și la dublu mixt, alături de polonezul Marcin Matkowski. Și Monica Niculescu a rămas în cursă la dublu.

Citiți și:  Begu şi Buzărnescu au eliminat perechea Bogdan/Christian, la Wimbledon

Simona Halep se simte însă din ce în ce mai bine pe iarba de la Wimbledon.  După doar doua meciuri pe iarba de la Wimbledon, numărul unu mondial crede că s-a adaptat fără mari probleme, deși la început se plângea că o doare tot corpul.

„Îmi place să joc aici, e ceva special, dar este foarte diferit decât pe zgură. A fost greu să mă adaptez aici dar, meci după meci, jocul se îmbunătăţeşte şi sper ca în turul următor să joc şi să mă mişc mai bine pe teren”, a spus Simona.
„Dacă zgura ar fi 10 din 10, ce notă ai da jocului pe iarbă?” au vrut să știe ziariștii.
„Hai să spunem 8. Hard-ul e de 9”, a răspuns Simona.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri