Fostul medic al Naţionalei: Dacă Simona va forţa intrarea la turneul de la Moscova o face pe un risc ulterior
Repausul pe care Simona Halep îl va face acum trebuie să fie urmat de o recuperare corespunzătoare şi de un tratament fără ca sportiva să se grăbească să participe la obiectivele imediate, a declarat la Imparţial Pompiliu Popescu, fostul medic al Naţionalei.
Peisaj de primăvară cu alei surpate și mizerie la fiecare pas. Cum arată cel mai mare parc din Capitală
176 de localități din România nu au medic de familie. Cum arată viața în satele în care oamenii nu au nici doctor, nici farmacie
Județul în care ambulanțele fac gaură în buget. Suma plătită lunar pentru Salvările care au și peste un milion de kilometri la bord
Astenia de primăvară, resimțită de tot mai mulți oameni. Cum o putem combate
Ordonanță de urgență: angajații pensionari din spitale pleacă acasă. SANITAS: criza din sistemul medical se adâncește
Rusia trimite un nou mesaj de susținere pe față a lui Călin Georgescu
Ilie Bolojan, despre reacția României la postările lui Elon Musk: Trebuie răspuns doar la chestiuni instituționale
Ilie Bolojan despre acuzația ca a furat un TIR din Germania în anii '90: Eram student în Timișoara. Nici nu am permis de camion
Noi imagini cu protestatarii care au răsturnat mașina Digi24 la protestul de la BEC: au vrut să dea foc autovehiculului
El a spus că problema Simonei poate fi depăşită şi că nu orice hernie de disc implică operaţie.
„Se poate trata şi se poate recupera într-un termen undeva de la două săptămâni la o lună de zile”, a spus Pompiliu Popescu.
Potrivit acestuia însă, problema poate reapare şi evolua în episoade.
„Trebuie să fie atentă pentru că, odată declanşată această hernie de disc, ea evoluează în episoade, adică în perioade de acutizare care îi vor crea momente de pauză de aici încolo în carieră. Deci poate să reapară, să facă perioade de recurenţă şi să aibă întreruperi în activitatea ei. De aceea este bine ca acest repaus să fie urmat de o recuperare corespunzătoare şi de un tratament fără ca ea să se grăbească să participe la obiectivele imediate. E foarte importantă această problemă.
Dacă se va grăbi şi va forţa reintrarea într-un termen de două săptămâni, jumătate – trei, cât are primul turneu, cel de la Moscova, înseamnă că o face pe un risc ulterior.
Deci e posibil să se refacă în aceste două săptămâni, jumătate – trei, dar este recomandabil ca ea să îşi urmeze planul de recuperare ca să aibă ulterior o continuitate să îşi menţină şi forma sportivă”, a recomandat fostul medic al Naţionalei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News