Live

Emma Răducanu: „Părinții sunt cei mai mari critici ai mei şi foarte, foarte greu de mulţumit, dar cred că am reuşit acum”

Data actualizării: Data publicării:
Părinții jucătoarei de tenis Emma Răducanu, Ian Răducanu (dreapta) și Renee Răducanu (stânga jos). Foto: Profimedia

Tânăra jucătoare britanică Emma Răducanu, care a uimit lumea tenisului prin câştigarea titlului la US Open, a declarat că acest succes nu numai că a surprins-o, dar i-a satisfăcut şi pe părinţii săi greu de mulţumit.

După succesul de la New York, Răducanu (18 ani) a reuşit un salt de 127 de locuri în ierarhia mondială şi a ajuns până pe 23, dar i-a făcut fericiţi şi pe mama sa Renee, de origine chineză, şi pe tatăl român, Ian (fost Ion).

''Au fost destul de severi cu mine când eram mică, dar mi-au arătat care este calea şi cred că acum asta mă ajută pe scena lumii'', a afirmat Răducanu într-o apariţie la programul ''Good Morning America'', de la ABC News.

''A fost foarte plăcut să vorbesc cu ei după ce am câştigat. Erau foarte fericiţi şi mândri de mine, iar ei sunt cei mai mari critici ai mei şi foarte, foarte greu de mulţumit, dar cred că am reuşit acum'', a adăugat Emma Răducanu.

Răducanu a devenit sâmbătă, după victoria în faţa altei tinere, canadianca Leylah Fernandez, prima jucătoare care reuşeşte să câştige un turneu de Mare Şlem venind din calificări.

''În urmă cu trei săptămâni credeam că nu voi duce la capăt călătoria. Credeam că voi pleca acasă după calificări'', a mărturisit Răducanu la NBC. Britanica născută în Canada a reuşit zece victorii consecutive la Flushing Meadows (trei în calificări), cucerind titlul fără a pierde vreun set, scrie Agerpres.

Emma Răducanu a postat, luni, pe contul său de Instagram o imagine în care apare pe străzile din New York, zâmbind şi arătând spre o reclamă în care apare pe un ecran uriaş sărbătorind titlul cucerit la US Open.

Răducanu, care a fost felicitată, între alţii, pentru succesul său, de Regina Elisabeta a Marii Britanii, de fostele mare campioane ale tenisului Martina Navratilova şi Billie Jean King, a mai spus că nu va scăpa din ochi trofeul în zborul de întoarcere acasă: ''Va sta lângă mine. Nu am încredere să-l las la bagaje. Nu-mi vine să cred că îl duc acasă. Am fost martoră când numele meu s-a gravat pe zidul campionilor şi mi s-a părut ceva foarte special să fiu pe acelaşi panou cu ei''.

Emma Răducanu a învins-o în finala de sâmbătă de la US Open pe Leylah Fernandez cu 6-4, 6-3.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Emma Răducanu s-a retras de la turneul China Open, din cauza unei accidentări

Jannik Sinner a câştigat trofeul US Open, după scandalul uriaș de dopaj în care a fost implicat

Arina Sabalenka a învins-o pe Jessica Pegula şi a câştigat US Open

US Open și meciurile nocturne controversate. Andy Murray: „O mizerie totală”

Partenerii noștri