Live

Simona Halep a revenit în fruntea clasamentului mondial. Cât timp are asigurată această poziție

Data actualizării: Data publicării:

Simona Halep a revenit, luni, pe locul I WTA, după ce daneza Caroline Wozniacki a pierdut cele 585 de puncte aferente finalei de la Dubai, pe care a disputat-o anul trecut. În noua ierarhie, românca are un avans de 440 de puncte faţă de Woznaicki. Halep începe astfel a 17-a săptămână pe locul I WTA, 16 fiind consecutive din 9 octombrie 2017, scrie News.ro.

 

Halep părăsise locul I WTA, la 29 ianuarie, după ce a pierdut finala Australian Open, în faţa Carolinei Wozniacki.

Toate cele şase românce din Top 100 WTA au urcat în clasament: Sorana Cîrstea a urcat de pe locul 36 pe locul 35, cu 1.385 de puncte, Irina-Camelia Begu a urcat două locuri, până pe 36, cu 1.345 de puncte, Mihalea Buzărnescu, de pe 39 pe 38, cu 1.303 puncte, cea mai bună din carieră, Monica Niculescu de pe locul 75 pe locul 72, cu 846 de puncte, în timp ce Ana Bogdan a urcat o poziţie, până pe locul 86, cu 727 de puncte.

Şi în Top 200 WTA româncele au urcat: Irina Bara, de pe locul 168 pe 167, cu 348 de puncte, Alexandra Dulgheru, de pe locul 170 pe 168, cu 341 de puncte, iar Alexandra Cadanţu, de pe 172 pe 171, cu 335 de puncte.

La dublu, Monica Niculescu a urcat un loc, până pe 17, cu 3.722 de puncte, Irina-Camelia Begu a coborât de pe locul 27 pe 26, cu 2.702 puncte, Raluca Olaru a coborât o poziţie, până pe locul 48, cu 1.615 de puncte, Mihaela Buzărnescu a urcat opt poziţii, până pe 72, cu 975 de puncte, iar Simona Halep a urcat patru poziţii, până pe 92, cu 770 de puncte.

La vârf, revenirea Simonei Halpe pe locul I şi ascensiunea Petrei Kvitova de pe locul 10 pe locul 9 sunt singurele modificări.

Primele zece poziţii în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Simona Halep (România)  7.965 de puncte;

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 7.525;

3. Garbine Muguruza (Spania) 6.175;

4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.480;

5. Karolina Pliskova (Cehia) 5.080;

6. Jelena Ostapenko (Letonia) 5.000;

7. Caroline Garcia (Franţa) 4.625;

8. Venus Williams (SUA) 4.277;

9. Petra Kvitova (Cehia) 3.086.

10. Angelique Kerber (Germania) 3.055.

 

Citiți și: 

Cât timp are asigurată Halep poziția de nr. 1 mondial

Simona Halep revine pe teren la Indian Wells. Andrei Pavel: „100% confirmat”

Simona Halep este în repaus total după retragerea de la Doha. Imaginile apărute cu ea pe site-urile de socializare

Eliminarea Garbinei Muguruza în semifinalele de la Dubai a făcut ca Simona Halep să nu mai poată fi ajunsă prea curând de jucătoarea din Spania. Dacă ar fi câștigat finala, Muguruza ar fi acumulat 6.460 de puncte în clasamentul WTA, față de cele 6.175 avute în prezent, și s-ar fi apropiat de Simona, scrie digisport.ro.

Astfel, românca are 7.965 de puncte și singura care o mai poate ajunge la turneul următor este Caroline Wozniacki, cu 7.525, la 440 de puncte în spate. Următorul turneu la care vor participa și Halep și Wozniacki e Indian Wells (7-18 martie).

Cu toate acestea, daneza are de apărat, la acest turneu, mai multe puncte decât are Simona, 215 față de 65. Nici Svitolina nu poate pune în pericol poziția Simonei, deși a câștigat turneul de la Dubai și a ajuns pe locul 4 WTA, cu 5.480 de puncte, însă e la peste 2.000 de puncte în urma Simonei, care nu a participat la turneul de la Dubai, din cauza unei accidentări.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri