Live

Decizie istorică: WTA își schimbă regulamentul, după cazul Simonei Halep

Data actualizării: Data publicării:
Echipa de tenis a României va juca fără Haelp în meciul contra Ucrainei, din „barajul” pentru turneul final al Billie Jean King Cup. Foto: Profimedia Images

WTA a început o revizuire a regulilor sale, ceea ce ar putea face ca jucătoarele achitate de acuzaţiile de dopaj sau cărora le-a fost redusă suspendarea să revină în circuit cu "clasamente speciale", a declarat miercuri, pentru Reuters, forul care guvernează tenisul feminin, informează News.ro.

Schimbarea regulilor este luată în considerare după cazul foarte mediatizat al Simonei Halep, care a revenit marţi la Miami Open cu un wild card, după ce suspendarea de patru ani pentru dopaj i-a fost redusă la nouă luni de TAS.

Spre deosebire de cazurile de accidentări grave sau de concediu de maternitate, jucătoarele suspendate pentru dopaj nu beneficiază în prezent de un clasament protejat la întoarcere şi, de multe ori, trebuie să îşi refacă de la zero cariera.

"Am început un proces de revizuire a acestei reguli, deoarece credem că este oportun să analizăm acest aspect", a declarat un purtător de cuvânt al WTA. "Calendarul exact pentru orice potenţială modificare a regulilor şi implementarea ulterioară a acestora va depinde de feedback-ul primit de la membrii noştri".

Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat - un medicament interzis care stimulează producţia de globule roşii - la US Open din acel an.

Jucătoarea a fost acuzată şi de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în paşaportul său biologic al sportivilor, o metodă concepută pentru a monitoriza diferiţi parametri sangvini în timp pentru a descoperi un potenţial dopaj.

Dar Halep, care a negat cu tărie acuzaţiile care i s-au adus, a primit permisiunea de a reveni la joc după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni, perioadă pe care o ispăşise deja. Ea a fost învinsă cu 1-6, 6-4, 6-3 de Paula Badosa în runda inaugurală de la Miami.

Deocamdată, Halep, care nu este clasată, va trebui să se bazeze pe wild card-uri pentru a participa la cele mai mari turnee.

Britanica Tara Moore, fost număr unu mondial la dublu, a declarat la începutul acestei luni pe X, fostul Twitter, că s-ar putea să îi fie mai greu să îşi reînvie cariera după ce a fost exonerată de încălcarea regulilor antidoping.

"Este grozav că @Simona_Halep reuşeşte să se repună pe picioare atât de repede. Păcat că nu este la fel pentru mine şi pentru alte jucătoare care au fost exonerate şi care nu sunt atât de sus pe totem", a spus Moore, care se afla pe locul 77 în carieră la dublu în iunie 2022, când a fost forţată să se retragă din activitate timp de 19 luni după ce a picat un test antidoping.

"WTA are nevoie de o regulă conform căreia, dacă o jucătoare este găsită FĂRĂ VINĂ sau NEGLIJENŢĂ, ar trebui să primească măcar un clasament de protecţie", a adăugat jucătoarea în vârstă de 31 de ani, care a fost exonerată de dopaj în decembrie anul trecut, după ce a dovedit că sursa testului său pozitiv a fost carnea contaminată.

Asociaţia Jucătorilor Profesionişti de Tenis (PTPA) a salutat demersul WTA de a lua în considerare o modificare a regulilor.

"Timpul şi oportunităţile pierdute nu pot fi niciodată recuperate pe deplin", a declarat directorul executiv al PTPA, Ahmad Nassar.

"Prin urmare, PTPA susţine ca sportivii exoneraţi de infracţiuni de dopaj să fie eligibili pentru un clasament special la revenirea lor în circuit.

"Am solicitat o astfel de regulă în trecut şi salutăm luarea ei în considerare acum."

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri