Arbitrii se aliază împotriva Serenei Williams. Aceștia ar putea boicota toate meciurile americancei
The Times scrie că arbitrii s-au simțit jigniți de atitudinea pe care Serena Williams a avut-o în timpul finalei US Open cu Naomi Osaka. Aceștia consideră exagerată reacția americancei și dezaprobă cuvintele grele pe care jucătoarea i le-a aruncat arbitrului principal, Carlos Ramos. Tocmai de aceea iau în considerare boicotarea meciurilor lui Williams.
Serena Williams l-a numit „mincinos” și „hoț” pe Ramos, apoi l-a acuzat de sexism, pentru că a decis să o penalizeze cu un game, pentru abuz verbal.
WTA și United States Tennis Association (n.r. USTA sau Asociația Americană de Tenis) și-au declarat susținerea pentru americancă.
Arbitri însă se simt nedreptățiți. „Un oficial care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat pentru The Times că există tot mai multe voci printre arbitrii care se declară nemulțumite de faptul că nu au fost sprijinite de USTA în mai multe ocazii și că Ramos a fost aruncat la lupi pentru simplu fapt că și-a făcut job-ul și nu a acceptat să fie abuzat pentru asta. Arbitrii discută acum măsuri concrete în semn de protest. Una dintre sugestii este să refuze să arbitreze meciurile lui Williams până când aceasta își va cere scuze pentru că l-a transformat pe Ramos în personaj negativ și pentru că l-a numit mincinos și hoț”, scrie The Times.
În schimb, Federația Internațională de Tenis îl susține pe Ramos și este de părere că arbitrul a acționat potrivit regulamentului.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News