Live

Analiză WTA: Halep a avut ghinion la tragerea la sorți pentru stabilirea tabloului de la Australian Open

Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep. Foto: Guliver/GettyImages

WTA a făcut o analiză a traseului Simonei Halep la Australian Open și apreciază că a avut ghinion la tragerea la sorți. Pentru a câștiga al treilea turneu de Mare Șlem și pe primul din Australia, românca este nevoită să învingă jucătoare de top, potrivit Mediafax.

„Semifinalistă în 2018, românca a avut ghinion la tragerea la sorți. Halep va da piept în runda inaugurală cu jucătoarea aflată pe locul 49 în clasamentul WTA, Jennifer Brady. Halep ar putea juca în turul trei cu semifinalista din 2019, Danielle Collins, o altă jucătoare aflată în formă, cu victorii anul acesta la Svitolina și Bencic. A ajuns în semifinale la Adelaide, acolo unde o va înfrunta pe Barty.

Atât Brady, cât și Collins sunt capabile de a o învinge pe Halep. Dacă totuși va trece de prima săptămână, Halep ar putea avea meciuri mai confortabile în fazele superioare.” , au scris cei de la WTA.

Joi s-a tras la sorți tabloul principal de la Australian Open

Halep va juca împotriva sportivei din SUA- Jennifer Brady în turul întâi, clasată pe locul 49 în ierarhia WTA. Begu și Cîrstea vor avea meciuri și mai dificile. Vor evolua în compania olandezei Kiki Bertens, cotată cu șansa a noua la câștigarea trofeului, respectiv Barbora Strycova, din Cehia, favorita a 32-a a turneului de Mare Șlem.

Pe tabloul feminin se mai pot califica trei românce, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Monica Niculescu, care se află în turneul de calificări.

La masculin, România are un singur reprezentant în competiția de simplu. Marius Copil s-a calificat în turul 2 și mai are de câștigat două partide pentru a se califica pe tabloul principal.

Simona Halep a fost eliminată de la WTA Adelaide

Simona Halep (4 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală, de la turneul WTA Adelaide, din Australia. Românca a cedat în două seturi, 4-6; 2-6, în fața sportivei Aryna Sabalenka (Belarus; 12 WTA), după o oră și 11 minute.

Halep a părut că nu are ritm încă din debutul meciului. Chiar dacă a făcut break în primul game al partidei, ulterior Sabalenka a revenit și a condus pe durata întregii manșe, adjudecată la 4. Plusul de moral s-a simțit serios, pentru sportiva din Belarus, în actul secund. A cedat doar două game-uri și s-a calificat în semifinalele competiției din Australia.

În penultimul act, Aryna Sabalenka va juca împotriva Dayanei Yastremska (Ucraina; 24 WTA).

Prezența în sferturile de finală de la WTA Adelaide îi va aduce Simonei Halep 22.400 de dolari și 100 de puncte.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Motivarea deciziei în cazul Simona Halep, publicată de TAS la şapte luni de când suspendarea fostului lider WTA a fost redusă

Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas. Cu ce probleme se confruntă sportiva

Partenerii noștri