Live

România va încasa peste 9 milioane de euro de la UEFA pentru calificarea la Campionatul European. Câți bani va primi în caz de victorie

Data publicării:
Calificarea României la EURO 2024, sărbătorită după meciul cu Elveția, de pe Arena Națională. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UEFA va distribui în total 331 de milioane de dolari selecţionatelor participante la Campionatul European din Germania - EURO 2024, a anunţat sâmbătă forul fotbalistic continental, citat de agenţia EFE, informează Agerpres.

Comitetul Executiv al UEFA, întrunit sâmbătă la Hamburg, înaintea tragerii la sorţi a grupelor EURO 2024, a convenit asupra premiilor financiare care urmează să fie distribuite între echipele calificate, printre care şi naţionala României.

Astfel, fiecare dintre cele 24 de selecţionate va încasa o primă de participare de 9,25 milioane de euro.

De asemenea, fiecare victorie va fi recompensată cu un milion de euro, iar fiecare rezultat de egalitate cu 500.000 de euro.

Calificarea în optimile de finală va fi răsplătită cu un bonus de 1,5 milioane de euro, care se va ridica la 2,5 milioane euro pentru accederea în sferturile de finală şi la 4 milioane de euro pentru calificarea în semifinale.

Câştigătoarea EURO 2024 va fi recompensată cu suma suplimentară de 8 milioane de euro, în timp ce învinsa din finală va primi 5 milioane de euro.

Suma maximă la care poate ajunge echipa campioană, dacă va câştiga toate cele trei jocuri din grupa sa, este de 28,25 milioane de euro.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Programul complet al tricolorilor în preliminariile Mondialului din 2026. Cu ce echipă va juca primul meci

Reacția lui Mircea Lucescu, după aflarea adversarilor României în preliminariile Campionatului Mondial

Cât de puternice sunt Austria și Bosnia Herțegovina, principalele adversare ale României în drumul spre Mondial

UEFA a sancționat Serbia pentru comportamenul fanilor săi la două meciuri din Liga Națiunilor. Care sunt acuzațiile

Partenerii noștri