Live

Românca Ana Bărbosu a câștigat patru medalii de aur la Europenele de gimastică pentru junioare

Data actualizării: Data publicării:
Ana Bărbosu a câștigat aurul la toate cele patru finale pe aparate. Foto: Facebook/Federația Română de Gimnastică

Gimnasta  Ana Bărbosu a câştigat medaliile de aur în toate cele patru finale pe aparate, sărituri, paralele, bârnă şi sol, duminică, la Campionatele Europene de gimnastică artistică pentru junioare ce s-au desfășurat la Mersin, în Turcia.

Ana Bărbosu încheie Europenele de junioare cu şase medalii de aur, celelalte două fiind obţinute cu echipa şi la individual compus, notează Agerpres. România a mai cucerit duminică o medalie de argint, prin Maria Ceplinschi, la sol, şi alta de bronz, prin Andreea Preda, la bârnă.

La sărituri, Ana Bărbosu s-a impus cu o medie de 13,975, după note de 14,250, respectiv 13,700. Pe locul secund s-a clasat Valentina Gheorghieva (Bulgaria), cu 13,800, iar a treia a fost Daria Liska (Ucraina), cu 13,350. Maria Ceplinschi s-a clasat pe cinci, cu 13,175 (13,450 la prima săritură, 12,900 la a doua).

În finala de la paralele, Ana Bărbosu a câştigat cu 13,450, fiind urmată de croata Sara Sulekic, 12,400, şi de turcoaica Derin Tanriyaşukur, 12,050, în timp ce românca Iulia Trestianu a ocupat locul 7, cu 10,550.

Ana Bărbosu a obţinut aurul la bârnă cu 13,100, aceeaşi notă ca şi a doua clasată, unguroaica Greta Mayer (nota de execuţie a fost mai mare la româncă), iar pe locul al treilea a terminat Andreea Preda, cu 12,700.

La sol, Ana Bărbosu a ocupat primul loc, cu 13,250, urmată de Maria Ceplinschi, 12,900, şi de Greta Mayer, 12,750.

România încheie Europenele de junioare cu un bilanţ formidabil - medalii de aur în toate probele (echipe, individual compus, pe aparate), 6 la număr, cu două medalii de argint, ambele obţinute de Maria Ceplinschi, la individual compus şi sol, şi una de bronz, câştigată de Andreea Preda, la bârnă.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Larisa Iordache scrie istorie. Bilanț impresionant al României la Campionatul European de gimnastică

Larisa Iordache a luat medalia de aur la sol

Partenerii noștri