Live

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite e interesat de una dintre cele mai faimoase echipe din Anglia

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Alex Livesey/Getty Images

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman Al Saud, este pregătit să devină acţionar la clubul de fotbal Manchester United, informează MEDIAFAX.

Tratativele dintre cele două părţi nu sunt noi. În 2018, prinţul a dorit să încheie tranzacţia, dar totul a picat după ce jurnalistul Washington Post, Jamal Khashoggi, a fost ucis. Jurnalistul era un aprig contestatar al regimului din Arabia Saudită.

Totuşi, acum Mohammad bin Salman Al Saud este pregătit să facă o nouă ofertă, după ce în trecut a propus 4.5 miliarde de euro. Prinţul va încerca o altă strategie pentru a pune mâna pe „diavolii roşii”.

Conform The Sun, Kevin Glazer, unul dintre acţionari, e pregătit să-i cedeze lui Mohammad bin Salman Al Saud 13% dintre acţiunile de la club, procentul fiind evaluat la 313 milioane de euro.

În schimb, Mohammad bin Salman Al Saud are în faţă un nou impediment, întrucât şi ceilalţi membri Glazer (n.r. – Bryan, Edward, Darcie, Avram şi Joel) trebuie convinşi.

Familia Glazer a cumpărat Manchester United în urmă cu 14 ani pentru 790 de milioane de lire, iar acum clubul e evaluat la peste 3.5 miliarde de euro. Finanţatorii mai au în proprietate şi echipa din NFL, Tampa Bay Buccaneers.

Cuvântul în privinţa tranzacţiei a fost luat şi de vicepreşedintele lui Manchester United, Ed Woodward, care a dezminţit informaţia: „Din câte ştiu, nu au fost discuţii despre vânzarea clubului sau ceva asemănător. Noi ne facem planuri pe termen lung. Suntem puternici din punct de vedere financiar”, a declarat oficialul pentru The Sun.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri