Motivul pentru care nicio naţională a României nu va mai juca în Iran
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, vineri, că nicio echipă naţională a României de fotbal, fotbal feminin sau futsal nu va mai disputa vreun meci, indiferent de caracterul acestuia, în Iran din cauza interzicerii accesului femeilor pe stadioanele de pe teritoriul acestui stat, informează Agerpres.
"În şedinţa din 3 octombrie, Comitetul Executiv al FRF a aprobat propunerea administraţiei FRF privind poziţia Federaţiei în contextul parteneriatului cu Federaţia de Fotbal din Iran, în urma situaţiei privind accesul femeilor pe stadion în Iran. Federaţia Română de Fotbal promovează egalitatea de şanse şi interzice orice formă de discriminare în fotbal, promovând şi preţuind valorile fundamentale care fac din acest sport un fenomen global, menit să ofere spectacol şi bucurie comunităţilor de pretutindeni. În acest context, având în vedere parteneriatul dintre FRF şi Federaţia de Fotbal din Iran încheiat în 2017, decidem ca niciun lot reprezentativ al României de fotbal, fotbal feminin sau futsal, să nu dispute vreo partidă, indiferent de caracterul acesteia, pe teritoriul statului Iran, câtă vreme se menţine discriminarea femeilor prin interzicerea accesului acestora pe stadioane", se arată pe site-ul oficial al FRF.
.
Federaţia Române de Fotbal menţionează că dorinţa comună de promovare a fotbalului ca instrument de cooperare a fundamentat intenţia parteneriatului cu Federaţia de Fotbal din Iran şi consideră că accesul fiecărei persoane la spectacolul sportiv, indiferent de vârstă, sex, naţionalitate sau orientare religioasă, trebuie să reprezinte permanent o condiţie esenţială pentru dezvoltarea fotbalului.
Editor web: Vlad Mironescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News