Live

Gică Hagi se bucură de victoria Simonei Halep la TAS: S-a dovedit încă o dată că binele bate răul

Data publicării:
Hagi a subliniat faptul că nimeni nu îi dădea Simonei Halep nicio şansă, dar ea a fost încrezătoare și a câștigat. Sursa foto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat în legătură cu decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) care a redus suspendarea Simonei Halep de la patru ani la nouă luni, că este o mare victorie pentru sportiva noastră, dar şi pentru oamenii din staful său care au ajutat-o să îi convingă pe cei de la TAS de corectitudinea ei. Hagi a precizat că s-a dovedit încă o dată că binele bate răul, notează News.ro.

“E o victorie mare a ei în primul rând, pentru ea şi pentru oamenii din staful ei, care au muncit şi au ajutat-o să-i convingă pe cei de la TAS de corectitudinea ei şi de cine este Simona. Bravo ei, felicitările mele şi să vină să înceapă treaba, să o vedem iar pe teren, să ne bucurăm de ea şi să joace iar tenis, că unii au făcut ca să nu joace”, a declarat Hagi, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Hagi a fost întrebat dacă el crede că Simona Halep va reuşi să revină la forma de dinainte de suspendare.

“Vorbim de numărul 1 mondial, să o întrebaţi pe ea, nu pot să vorbesc eu din afară. Cel mai bine este să spună ea. Vorbim de o personalitate şi trebuie să o lăsăm pe ea să vorbească. Important e că ea a câştigat această bătălie, această luptă şi merită felicitări. Îi urez baftă în continuare”, a afirmat Gheorghe Hagi.

Întrebat dacă se aştepta ca Simona Halep să aibă aşa mulţi fani alături de ea, Hagi a răspuns:

“În lumea asta şi în viaţă există şi oameni răi, dar binele îl bate totdeauna pe ăla rău. S-a dovedit încă o dată că binele bate răul. Eu cred că sunt oameni mult mai mulţi care vor bine decât oameni care mai găsesc anumite lucruri. Ăia sunt puţini. Aşa cred eu. Hai să ne uităm la oamenii buni, la cei care fac bine. Sunt mult mai mulţi”, a spus Hagi.

Hagi a subliniat faptul că nimeni nu îi dădea Simonei Halep nicio şansă, dar ea a fost încrezătoare.

“E bine că s-a dus. Am văzut că nimeni nu îi dădea nicio şansă, ea a fost încrezătoare. Rămâne lucrul cel mai important că a câştigat şi va fi din nou pe teren. Ăsta este lucrul cel mai important”, a explicat Hagi.

El a avut şi un mesaj pentru Simona Halep. “Să câştige în continuare. Sunt sigur că va lupta şi că va câştiga”, a declarat Hagi.

Simona Halep va putea reveni în competiţii, suspendarea sa fiind redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la patru ani la nouă luni.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Motivarea deciziei în cazul Simona Halep, publicată de TAS la şapte luni de când suspendarea fostului lider WTA a fost redusă

Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas. Cu ce probleme se confruntă sportiva

Partenerii noștri