Live

România încheie participarea în Liga Naţiunilor cu o victorie cu Cipru. Răzvan Marin: Sunt fericit că mi-am ajutat echipa

Data actualizării: Data publicării:
Foto. Inquam Photos / Bogdan Buda

Naţionala României a învins echipa Ciprului cu scorul de 4-1 (2-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul său meci din Grupa C2 din Liga Naţiunilor la fotbal. 

Tricolorii au deschis scorul încă din minutul 2 al meciului de pe Arena Naţională. Mihăilă a pasat pentru Bîrligea şi acesta a depăşit doi apărători adverşi, învingându-l pe Demetriou pentru 1-0,relatează News.ro.

Ciprioţii au încercat poarta lui Niţă prin călcâiul lui Sotiriou, din minutul 29, iar în minutul 42 elevii lui Mircea Lucescu au făcut 2-0. Bîrligea a trimis spre poartă şi goalkeeperul Demetriou a respins până la Răzvan Marin care a şutat din careu înscriind.

Prima parte a reprizei secunde a aparţinut oaspeţilor, care au masat echipa naostră în propria jumătate de teren, iar în minutul 52 au şi înscris. Pittas a trimis în plasă la o greşeală a lui Radu Drăguşin şi scorul devenea 2-1 pentru România. Zece minute mai târziu Marius Marin a gafat, Pittas a pătruns în careu şi numai intervenţia excelentă a lui Niţă ne-a salvat de la egalare. Niţă s-a şi accidentat la această fază, fiind înlocuit de Târnovanu.

Cipriotul Laifis a primit două cartonaşe galbene în numai trei minute şi a fost eliminat, iar tricolorii au revenit în atac. Mai întâi a înscris Răzvan Marin, în minutul 80, căpitanul României ajungând la şase goluri marcate în această ediţie de Liga Naţiunilor.

Trei minute mai târziu a venit şi golul de 4-1, marcat de Florinel Coman, din pasa lui Ianis Hagi, iar România s-a impus şi este pe primul loc în grupa C2, cu 15 puncte, urmată de Kosovo, cu 12 puncte. Tricolorii aşteaptă acum decizia UEFA după meciul suspendat cu naţionala statului Kosovo.

Răzvan Marin: Sunt fericit că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige acest meci

Mijlocaşul Răzvan Marin a declarat, luni seară, că este bucuros că a marcat, dar nu acesta este rolul său, ci acela de a-şi ajuta colegii să înscrie.

„Sunt fericit că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige acest meci. Trebuie să ne pregătim pentru ceea ce va urma. Rolul meu nu este acela de a da goluri, ci acela de a-mi ajuta colegii, dar mă bucur că am reuşit să dau şase goluri în şase meciuri. Nu se pune problema de vârf, dacă aş juca în faţă, nu m-aş descurca. Îmi doresc să rămân la mijlocul terenului. Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine pe teren, vom vedea ce va fi, ne dorim să ducem România la Mondial, acolo merităm să fim. Acum avem un grup unit, am ajuns la maturitate, reuşom să ne liniştim unii pe alţii, majoritatea suntem în cea mai bună formă a carierei noastre”, a declarat Marin la Prima TV.

El a făcut referire şi la meciul abandonat cu Kosovo: ”Nu am emoţii cu Kosovo, eu am mai spus-o, e rasism mai mare câ ne fac pe noi ţigani, dacă se strigă o dată Serbia”.

Ianis Hagi: Am muncit mult şi ne dorim să ajungem la Cupa Mondială şi să scriem istorie din nou

„Cred că era important să fim echilibraţi chiar dacă suntem vreo patru-cinci jucători care ne-am aşteptat rândul toamna asta. Cred că am reuşit asta şi se vede şi după scor. Suntem fericiţi, eu personal sunt mulţumit că am jucat 90 de minute, asta dovedeşte cât am tras de mine să fiu pregătit fizic.

Ne doream progres după Euro şi simţim că de la acţiune la acţiune am progresat ca echipă. Eu cred că suntem capabili să ajungem la nivelul care să ne permită să ducem România la Mondiale, din nou.

Pentru mine tot ce contează este să fiu sănătos şi să joc fotbal. Seara trebuie să merg la culcare şi să ştiu că am dat tot ce am putut, că m-am antrenat cât am putut. Trag de mine şi nu cred că pot să mă împing mai mult decât o fac la ora actuală.

Este logic să se scrie că voi pleca de la Rangers, când este vorba de un jucător care nu joacă, dar gândul meu este să fiu la capacitate maximă pentru Rangers, concentrarea mea este pe Rangers, să-i ajut, i-am ajutat şi în trecut, am câştigat trofee cu ei.

Îmi doresc pentru mine şi pentru grupul care este aici să ajungem la Mondiale. Am muncit mult şi ne dorim să ajungem la Cupa Mondială şi să scriem istorie din nou. Noi suntem prezenţi şi dispuşi să facem orice pentru selecţioner, pentru că ştim că e greu să ajungi la Mondial”, a declarat Ianis Hagi.

Daniel Bîrligea: Am dovedit că pot să fiu aici

Daniel Bîrligea, autorul unui gol în victoria de luni a naţionalei, cu Cipru, scor 4-1, este fericit că a marcat şi i-a dovedit selecţionerului Mircea Lucescu că merită să fie la naţională.

„Am dovedit că pot să fiu aici. A fost o pasă aproape perfectă a lui Vali Mihăilă, îi mulţumesc pe această cale. M-a pus faţă în faţă cu portarul. Am apucat să văd poarta şi am ales un colţ. Dedic golul pentru trei persoane care au fost la meci: mama, sora şi iubita.

Ne-am realizat obiectivul, punctele au fost foarte importante. Suntem în grafic cu toate acum. Au prins şi ei curaj, au început să joace, dar până la urmă s-a văzut că suntem mai superiori şi am reuşit să facem faţă.

Mircea Lucescu mi-a spus să dau totul, ceea ce am şi făcut până acum. Mi-a zis să fiu "Eu" pe teren, să dau totul, pentru că are încredere în mine. Suntem mulţi jucători care trebuie să dovedim, în lot suntem vreo 30. Am dovedit că pot să fiu aici. Atmosfera a fost foarte frumoasă, le mulţumim suporterilor", a declarat Daniel Bîrligea la Digisport.

Reprezentativa României a învins Cipru, scor 4-1 (2-0), luni seară, pe Arena Naţională, şi este lider în grupa C2 din Liga Naţiunilor. România are 15 puncte, dar aşteaptă decizia UEFA referitoare la meciul abandonat cu Kosovo.

În urma acestui rezultat, România şi-a asigurat promovarea în grupa B valorică.

ROMÂNIA: Niţă – A. Raţiu, Drăguşin (A. Burcă 67), Paşcanu, Bancu - R. Marin, M. Marin (Fl. Coman 67), Olaru (Şut 67) - I.Hagi, Bîrligea, Mihăilă (Al. Mitriţă 84).
Selecționer: Mircea Lucescu

CIPRU: Demetriou – Karo (Antoniou 46), Andreou, Laifis, Anderson Correia - Loizou, Spoljaric (Charalampous 46), Artymatas, Kakoulli (Pittas 46) – Tzionis (Makris 74), Sotiriou (Panagiotou 79).
Selecționer: Sofronis Avgousti

Cartonaşe galbene: - Karo 16, Antoniou 52, Laifis 74
Cartonaş roşu: Konstantinos Laifis (Cipru) min. 77

Arbitri: Luca Pairetto - Davide Imperiale, Alessio Berti – Rosario Abisso

Arbitri VAR: Paolo Mazzoleni - Valerio Marini

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UEFA a sancționat Serbia pentru comportamenul fanilor săi la două meciuri din Liga Națiunilor. Care sunt acuzațiile

Kosovo merge la TAS după decizia UEFA. „Avem un număr mare de încălcări şi pedepse dovedite deja împotriva FRF”

Mircea Lucescu, declarații după meciul cu Cipru: „Nu-mi place”

LIVE TEXT. România - Cipru 4-1. Tricolorii urcă în urna a doua pentru barajul de calificare

Partenerii noștri