Orban, în vizită la stadionul Steaua: În 2014 ne-am angajat să organizăm EURO 2020, dar nu s-a făcut aproape nimic
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni dimineaţă, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o pe şantierul Stadionului Steaua, că în 2014 România s-a angajat să finalizeze patru stadioane în vederea organizării EURO 2020 la Bucureşti, dar constată că în patru ani „nu s-a făcut aproape nimic”.
„Scopul prezenţei mele e să mă asigur că pot fi finalizate aceste lucrări pe care ne-am angajat că vor fi finalizate. În 2014 noi ne-am angajat să îndeplinim un set de condiţii pentru a putea organiza cele patru meciuri de la Campionatul European. Practic, se poate spune că timp de patru ani nu s-a făcut aproape nimic. Deşi toată lumea ştia că noi avem nişte angajamente luate pe care trebuie să le îndeplinim”, a spus Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că nu îşi imaginează ca proiectul construcţiei căii ferate care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni să fie oprit definitiv printr-o decizie a instanţei.
„În afara stadioanelor, mai avem angajamente care sunt legate de finalizarea Aeroportului Otopeni, de calea ferată care în momentul de faţă se confruntă cu un posibil blocaj cauzat de o acţiune în instanţă. Sperăm să deblocăm proiectul, chiar în această dimineaţă am discutat cu ministrul Transporturilor referitor la soluţionarea atât a proiectului aeroportului, cât şi găsirea unei soluţii care să ne permită finalizarea lucrărilor la calea ferată. Acum constructorul nu se poate plânge pentru că are front de lucru cu excepţia acelei suprafeţe care e disputată şi asupra căreia instanţa va trebui să se pronunţe. Oricum, nu pot să-mi imaginez o decizie care să nu permită efectuarea lucrărilor. În ceea ce ne priveşte pe noi, trebuie să ne asigurăm că toate lucrările care au demarat se vor derula în conformitate cu programul de lucru. Şi cel puţin acele lucrări care pot fi finalizate, să fie finalizate”, a menţionat Orban.
Premierul Ludovic Orban, împreună cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu şi directorul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Manuela Pătrăşcoiu, au vizitat, luni dimineaţă, şantierul Stadionului Steaua pentru a verifica stadiul lucrărilor.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.
Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo întârzie să înceapă, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, cel mai probabil în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News