Live

O delegație UEFA a venit degeaba la București să vadă stadioanele pentru EURO 2020

Data publicării:

Au venit inspectorii de la UEFA să vadă în ce stadiu sunt pregătirile la Bucureşti pentru meciurile EURO 2020. Nu au avut însă ce să vadă. Stadioanele nu există, astfel că vizita la stadioane a fost amânată pentru anul viitor. Metrou, nici gând, cale ferată, mai vedem. Oficialii UEFA au inspectat aeroporturile, hotelurile, bazele de antrenament şi Arena Naţională, desi nu acestea erau primele pe lista lor de îngrijorări.

Nicio cărămidă pusă la stadioanele de antrenament, nicio groapă săpată la metroul spre aeroport, deşi au trecut patru ani de când România a fost desemnată una dintre gazdele EURO 2020. Cu un an şi jumătate înainte de turneul final, nici eterna problemă a gazonului schimbat de şapte ori pe Arena Naţională nu pare să aibă o soluţie.

Mircea Rednic, antrenor Dinamo: „Voi ați văzut gazonul, ăsta era gazon? Nu era gazon, o rușine, ce tarla?”

Nicolae Dică, antrenor FCSB: „Nu am crezut că voi vedea vreodată, nu există teren în Liga 1 atât de prost. Cred că nici în Liga a II-a nu avem așa ceva.”

Oficialii UEFA au fost deja de trei ori la Bucureşti pentru a verifica stadiul îndeplinirii obligaţiilor asumate de România. Ultima dată chiar săptămâna trecută. Am aflat astăzi de la FRF.

„Primele autobuze din noua flotă dedicată EURO 2020 au şi sosit la Bucureşti. Această variantă va fi principala modalitate de transport de la aeroport spre centrul Capitalei, iar eventuala legătură pe calea ferată de la Otopeni la Gara de Nord ar urma să fie una complementară”, arată FRF.

Aşadar, nicio vorbă despre metrou, legătura pe calea ferată a devenit "eventuală", iar autobuzele cumpărate de Primăria Capitalei sunt prezentate oficialilor UEFA drept „flotă dedicată EURO 2020”.

Cât despre stadioane, FRF afirmă că „Nnile arene vor fi incluse în programul următoarelor vizite ale UEFA, când gradul de construire al acestora va fi relevant pentru o inspecție.”

Altfel spus, nu aveau ce să vadă acum: Ghencea nu mai există, pentru Giuleşti abia au fost semnate actele, la Dinamo nici atât, iar lângă Arcul de Triumf s-au demontat câteva scaune din tribuna arenei de rugby.

Florin Șari, managerul Structurii Locale de Organizare a EURO 2020: „Pregătirile progresează în fiecare zi. Așteptăm cu interes, dar și planificăm adecvat, momentul punerii în vânzare a biletelor la meciurile EURO 2020 de la București. Prima perioadă de vânzări va fi în vara anului următor pentru meciurile de pe Arena Națională din datele de 14, 18, 22 și 29 iunie 2020.”

Următoarea inspecţie UEFA va fi la primăvară.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Programul complet al tricolorilor în preliminariile Mondialului din 2026. Cu ce echipă va juca primul meci

Reacția lui Mircea Lucescu, după aflarea adversarilor României în preliminariile Campionatului Mondial

Cât de puternice sunt Austria și Bosnia Herțegovina, principalele adversare ale României în drumul spre Mondial

Tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale 2026: România, în grupa H, cu Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino

Partenerii noștri