Live

Nici nu s-a reluat Liga I și deja două meciuri au fost amânate din cauza infectărilor cu noul coronavirus

Data actualizării: Data publicării:

O persoană angajată a clubului de fotbal FC Botoşani a fost depistată pozitiv în urma efectuării testelor pentru diagnosticarea COVID-19, acesta fiind al doilea caz din Liga I după cel de la FC Dinamo, a confirmat, joi seara, pentru Agerpres, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan. Ulterior, Liga Profesionistă de Fotbal a suspendat toate meciurile echipei Dinamo, în cadrul căruia a fost depistată o persoană infectată cu COVID-19, până la finalizare anchetei epidemiologice a Direcţiei de Sănătate Publică.

"A apărut, din păcate, un nou caz de COVID-19 în Liga I. În urma testelor efectuate de lotul şi personalul angajat al FC Botoşani un rezultat a ieşit pozitiv. Nu pot să dezvălui identitatea persoanei respective", a declarat Justin Ştefan.

Oficialul a menţionat că în actualele condiţii meciul formaţiei FC Botoşani cu Universitatea Craiova, programat, vineri, de la ora 20:00, în deplasare, în cadrul etapei a 3-a a play-off-ului Ligii I va fi suspendat.

"Ca şi în cazul de la Dinamo, se va deschide o anchetă epidemiologică, iar până la finalizarea acesteia se va opri desfăşurarea meciurilor care implică clubul FC Botoşani, conform prevederilor legale stabilite de ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului si Ministerul Sănătăţii. Asta incluzând, bineînţeles, meciul cu Universitate Craiova de mâiine", a menţionat secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Acesta este al doilea caz pozitiv de COVID-19 din fotbalul românesc după cel de la FC Dinamo. Gruparea bucureşteană a anunţat, joi, că în urma efectuării testelor Real Time PCR pentru diagnosticarea COVID-19 de către componenţii lotului şi personalului auxiliar, o persoană a fost depistată pozitiv, aceasta fiind izolată la stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Având în vedere amânarea partidei cu FC Botoşani, Universitatea Craiova a stabilit pentru vineri un amical cu formaţia Chindia Târgovişte.

"Chiar dacă meciul de mâine cu FC Botoşani a fost amânat, tot o vom vedea pe Ştiinţa la treabă. Universitatea Craiova va juca un meci amical cu Chindia Târgovişte vineri, în direct la Digi Sport şi pe pagina noastră de Facebook. Ora jocului va fi anunţată mâine dimineaţă", a anunţat U Craiova pe contul oficial de Facebook.

Meciul Universitatea Craiova - FC Botoşani era programat, vineri, de la ora 20:00, în cadrul etapei a 3-a a play-off-ului Ligii I. Acesta era primul meci oficial de fotbal programat să se dispute pe teritoriul României de la declanşarea pandemiei de COVID-19.

LPF anunţă suspendarea meciurilor echipei Dinamo până la finalizarea anchetei epidemiologic

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, joi, că meciurile echipei Dinamo, club în cadrul căruia a fost depistată o persoană infectată cu COVID-19, au fost suspendate până la finalizare anchetei epidemiologice a Direcţiei de Sănătate Publică.

"Liga Profesionistă de Fotbal ţine să informeze că astăzi, 11.06.2020, la ora 10:39, persoana responsabilă cu verificarea respectării prevederilor Ordinului comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii nr. 601/971/2020 din cadrul clubului FC DINAMO 1948 Bucureşti ne-a transmis faptul că o persoană din cadrul clubului a fost depistată pozitiv la cea de a patra testare COVID 19. Având în vedere prevederile legale şi regulamentare este necesară păstrarea anonimatului acestei persoane. Liga Profesionistă de Fotbal va respecta prevederile legale stabilite de ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului si Ministerul Sănătăţii şi până la finalizarea anchetei epidemiologice în acest caz, va opri desfăşurarea meciurilor care implică clubul FC Dinamo 1948 Bucureşti", se arată într-un comunicat de presă al LPF.

Unul dintre angajaţii clubului de fotbal Dinamo a fost testat pozitiv la COVID-19, existând posibilitatea amânării partidei cu Chindia Târgovişte, dacă ancheta epidemiologică a DSP nu va fi finalizată până la ora meciului, a declarat, pentru Agerpres, secretarul general al LPF, Justin Ştefan.

Partida Dinamo - Chindia Târgovişte, din cadrul etapei a 3-a a play-out-ului Ligii I, este programata sâmbătă, de la ora 20:00 pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber

Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua începând cu 12 iunie, primul meci programat fiind Universitatea Craiova - FC Botoşani (vineri, ora 20:00, etapa a 3-a a play-off-ului).

Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.

Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

FCSB, Dinamo și Rapid riscă să nu primească licență internă și UEFA pentru sezonul 2026-2027

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri