Live

Italia, în finală la EURO 2020. A învins Spania la loviturile de departajare

Data actualizării: Data publicării:
Italia, în finală la EURO 2020, după ce a învins Spania la loviturile de departajare. Foto: GettyImages

Prima semifinală a Campionatului European de Fotbal EURO 2020 le-a adus față în față pe Spania și Italia, pe un Wembley aproape plin. Italia și-a asigurat locul în finală după ce i-a învins pe iberici cu 5-3, după prelungiri și lovituri de departajare, ajungând la 33 de meciuri fără înfrângere, potrivit Mediafax.

Meci de mare intensitate încă din debut, italienii făcând un presing în adâncime din primele minute, spaniolii dând senzația că au probleme în a ieși din propria jumătate.

În scurt timp însă, Furia Roja a pus stăpânire pe balon, ibericii având pe alocuri o posesie covârșitoare de peste 75 la sută.

Italienii au bifat prima ocazie mare, când Immobile a șutat în bară, dintr-o poziție ce s-a dovedit a fi în afara jocului.

Spaniolii au continuat să țeasă pase în jumătatea adversă, bine închisă de defensiva condusă de Bonucci și Chielinni, în așteptarea șanselor de contraatac. Ibericii și-au creat mai multe faze potențial periculoase, însă au suferit mult la eficiența ultimei pase sau la finalizare.

Mikel Oyarzabal a primit o pasă excelentă în adâncime și a rămas singur cu Donnarumma, însă a făcut o preluare defectuasă și faza a rămas fără urmări.

Unai Simon a fost la un pas de a provoca primirea unui gol, ieșirea sa întârziată în afara careului fiind rezolvată greu de colegii din apărarea spaniolă, care au reușit să mențină intactă poarta părăsită de propriul portar.

Spania a egalat Italia în minutul 80

Donnarumma a fost pus la încercare pentru prima dată în meci de Dani Olmo, în minutul 25, mingea șutată de acest fiind respinsă în urma unei robinsonade de efect.

Italia a concluzionat repriza cu un șut la încheietura bărilor, la capătul unui contraatac finalizat de Emerson.

După pauză, fazele de poartă s-au succedat de ambele părți, primul șut pe poartă aparținând Italiei, prin Federico Chiesa, blocat excelent de Unai Simon.

După un val de șuturi trimise spre poarta lui Donnarumma, rând pe rând de Oyarzabal, Jordi Alba sau Feran Tores, același Chiesa a profitat de o eroare în defensiva spaniolă și a trimis mingea în poarta iberică cu un șut în colțul lung al buturilor apărate de Simon. În ciuda dominării spaniole, Italia a deschis scorul în minutul 60.

Impulsionați de golul marcat, italienii au ajub din nou în fața porții spaniole, șutul din 7-8 metri al lui Berardi fiind blocat incredibil de Unai Simon.

Minutul 70 aduce schimbarea lui Oyarzabal cu Alvaro Morata, acesta din urmă izbutind să egaleze la capătul unei faze construite alături de Dani Olmo (1-1).

În utimele minute de joc, ambele echipe au alergat pentru golul victoriei, însă fără a concretiza pe tabelă, astfel că s-a trecut la cele 2 reprize de prelungiri.

Cele 30 de minute suplimentare au consemnat faze importante la fiecare poartă, însă niciuna nu a decis soarta meciului, lupta pentru un loc în finală fiind decis la loviturile de departajare.

Italia, mai mult sânge rece la loviturile de departajare

Unai Simon a parat prima execuție a italienilor, Locateli fiind ghicit de portarul spaniol.

Dani Olmo a ratat și el prima lovitură a spaniolilor, cu un șut peste poartă, menținând egalitatea.

Rând pe rând, Belotti, Moreno, Bonucci, Alcantara și Bernardeschi au transformat.

Cel care a greșit a fost autorul golului egalizator, spaniolul Alvaro Morata, Donnarumma parând execuția slabă.

Ultimul executant, brazilianul naturalizat Jorginho, l-a executat cu sânge rece pe Unai Simon și a trimis Italia în finală.

A doua semifinală se joacă miercuri, tot la Londra, între Anglia și Danemarca.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru uciderea unui infirmier, bătut până la moarte. Crima a scos mii de oameni pe străzi în Spania

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenţionează să meargă în Italia

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Partenerii noștri