Live

Insulele Feroe - România, 0-3. Victoria era singura opțiune pentru calificarea la EURO 2020

Data actualizării: Data publicării:
Foto: FRF

România a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-0 (0-0), selecţionata Insulelor Feroe, într-un meci din etapa a şaptea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020. Tricolorii au marcat în ultimele 20 de minute.

România s-a descurcat greu în Insulele Feroe, în ciuda scorului final.

Florin Andone a ratat singura ocazie clară de gol a primei reprize, iar Tătăruşanu i-a salvat pe tricolori la ocazia mare a feroezilor. Tricolorii au terminat prima parte a meciului fără gol, dar şi fără Chiricheş, care s-a accidentat şi a cerut schimbarea cu zece minute înainte de pauză.

România a atacat în repriza a doua, dar Stanciu şi Puşcaş nu au găsit drumul spre gol.

Atacantul lui Reading a marcat însă golul care i-a salvat pe oamenii lui Contra de ruşine: Puşcaş a înscris pentru 1-0 din pasa lui Stanciu. Tricolorii au mai înscris de două ori până la final.

Două rezerve au stabilit scorul final: Mitriţă s-a descurcat excelent în careu, iar Keşeru a închis tabela la 3-0 pentru România.

Atacantul lui Ludogoreţ i-a dat emoţii mari lui Contra. S-a accidentat şi a devenit incert pentru meciul cu Norvegia de la Bucureşti.

Citiți și: Cosmin Contra este mulțumit, dar se gândește cu cine să-l înlocuiască pe Chiricheș în meciul cu Norvegia

ACTUALIZARE. România se dezlănțuie pe final de partidă. Claudiu Keșeru înscrie al treilea gol în minutul ‘90+4. A fost ultima fază a meciului, iar pasa a venit de la autorul precedentului gol, Alexandru Mitriță.

Absent de la ultimele două acțiuni ale echipei naționale, Alex Mitriță a revenit printre tricolori pentru dubla cu Insulele Feroe și Norvegia. Venit de la opt mii de kilometri distanță, jucătorul lui New York City FC jucase ultima dată 58 de minute în meciul cu Suedia din preliminariile Euro, pierdut cu 1 la 2. Mitriţă este într-o formă excepțională la New York City FC, unde a marcat de 13 ori în 31 de meciuri.

Alexandru Mitriță joacă la New York City Foto: Guliver/Getty Images

ACTUALIZARE. Alexandru Mitriță înscrie al doilea gol pentru națională, în minutul 83.  După o pasă a lui Ianis Hagi, Keșeru combină cu Mitriță, care reușește astfel primul său gol la națională.

ACTUALIZARE. În sfârșit, vine golul mult așteptat! Este 1-0 pentru România în partida cu Insulele Feroe. Reușita îi aparține lui George Pușcaș, după o pasă perfectă de la Stanciu. Este minutul 74.

ACTUALIZARE. Niciun gol după terminarea primei reprize: 0-0 la pauză. Căpitanul tricolorilor, Vlad Chiricheş, a părăsit terenul, fiind accidentat, în minutul 38. El a fost înlocuit cu Rus.

LIVE TEXT Insulele Feroe - România, aici.

Meciul Insulele Feroe - România de sâmbătă, 12 octombrie, din preliminariile pentru Campionatul European din 2020 a fost al optulea duel direct dintre cele două formații. 


Tricolorii s-au impus de fiecare dată. Ultimul duel cu Insulele Feroe a avut loc pe 26 martie, la Cluj-Napoca, când România a câștigat cu 4-1.

Cu toate acestea, jucătorii români sunt concentrați la maximum înaintea confruntării de sâmbătă seară, de la ora 19:00, cu Insulele Feroe. Orice alt rezultat în afara victoriei îi poate scoate din cursa spre EURO 2020, iar selecționerul Cosmin Contra a pierdut un jucător de bază chiar înaintea partidei.

Dragoș Grigore a făcut deplasarea în Feroe, dar s-a accidentat chiar înaintea meciului. Va rata și confruntarea de marți cu Norvegia. Cosmin Contra nu va chema niciun alt fundaș pentru a-l înlocui. Cel mai probabil, îl va folosi pe Nedelcearu în centrul defensivei, alături de Chiricheș.

Chiar dacă ocupă ultimul loc în grupa României și a pierdut toate meciurile, naționala Insulelor Feroe le dă emoții tricolorilor.

„Mie îmi e teamă de orice meci. (...) Am insistat pe mentalitate toată săptămâna și dacă noi vom aborda cu încredere acest joc și vom avea mentalitate sănătoasă, sunt sigur că vom câștiga cele trei puncte”, a declarat selecționerul Cosmin Contra.

Tricolorii se tem mai tare de condițiile meteo și de gazonul sintetic. Veteran la echipa naţională, Claudiu Keşeru e expertul tricolorilor înaintea întâlnirii cu Insulele Feroe: a jucat de patru ori cu adversara de astăzi şi a marcat trei goluri. Astăzi se teme mai tare de vreme şi de terenul sintetic. Keșeru are încredere însă că tinerii aduși de Contra la naționala se vor descurca în orice condiții.

Feroezii au câștigat ultimul meci oficial în urmă cu mai bine de un an, 3 la 1, cu Malta.

Echipele de start: Insulele Feroe - România

Insulele Feroe: Gunnar Nielsen - Heini Vatnsdal, Atil Gregersen, Rogvi Baldvinsson - G. Rolantsson, Hendriksson, H. Hansson, V. Davidsen - Solvi Vatnhamar, Klaemint Olsen, Joannes Bjartalid

România: Tătărușanu – Benzar, Nedelcearu, Chiricheș, Bancu – Hagi, Anton, Stanciu, Coman – Pușcaș, Andone
Rezerve: Radu, Niță – Toșca, Rus, Keșeru, Mogoș, Deac, Marin, Bordeianu, Mitriță, Nistor, Cicâldău

Meciul poate fi urmărit în direct pe Pro TV și Radio România Actualități.

Lotul României pentru meciurile cu Insulele Feroe și Norvegia

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 63/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

Fundași: Romario Benzar (Lecce, 16/0), Vasile Mogoș (Cremonese, 0/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo, 56/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár 1/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa 5/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 37/0), Alin Toșca (Gazişehir Gaziantep, 17/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 10/0)

Mijlocași: Răzvan Marin (Ajax Amsterdam, 19/1), Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 1/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 5/0), Dan Nistor (Dinamo București, 0/0), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 21/4), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 33/10), Ianis Hagi (Genk, 7/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 7/0), Florinel Coman (FCSB, 0/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 35/12), George Pușcaș (Reading, 10/5), Florin Andone (Galatasaray, 23/2)

Rezultatele României în preliminariile EURO 2020

Înaintea jocului de sâmbătă, România ocupă locul 3 în Grupa F, cu 10 puncte. Insulele Feroe se află pe ultima poziție în Grupa F din preliminariile EURO 2020, cu zero puncte. Gazdele de sâmbătă au un golaveraj dezastruos, -17.

România a obținut patru puncte din cele trei deplasări efectuate în actuala campanie. Tricolorii au pierdut cu 2-1 în Suedia, au remizat în Norvegia, scor 2-2, dar s-au impus cu 4-0 în Malta. Insulele Feroe nu a mai reușit să marcheze de trei etape, de la acel 1-4 cu Spania. Adversarii României au încasat opt goluri în ultimele două jocuri: 4-0 cu Spania și 4-0 cu Suedia.

Editare web: Luana Păvălucă

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

România, printre cele zece țări UE care au cerut înăsprirea sancțiunilor împotriva sectorului energetic rusesc, scrie agenția PAP

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Partenerii noștri