Live

Liga 1. Echipele calificate în play-off. Premieră pentru echipa rămasă pe dinafară

Data actualizării: Data publicării:

Trei meciuri importante pentru stabilirea echipelor din play-off au fost disputate duminică. Astra, Viitorul şi Gaz Metan Mediaş au jucat pe teren propriu în ultima etapă din sezonul regulat. Gaz Metan a învins-o pe Dinamo cu 1-0, prin golul lui Dumitru Cardoso, în minutul 14, iar Astra Astra Giurgiu a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 2-2, la Giurgiu, scrie digisport.ro. Viitorul a ratat, în premieră, calificarea în play-off, după ce nu a reușit să se impună acasă în fața celor de la Academica Clinceni, scor 0-0. 

Viitorul nu a reuşit să marcheze în meciul cu Academica Clinceni, scor 0-0, pe teren propriu, într-un meci pe care l-a dominat categoric, dar în care nu a reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol în faţa unei formaţii care a venit cu gândul doar să se apere. Chiţu a ratat o mare ocazie de gol în min. 59, iar în min. 79 Viitorul a fost din nou aproape de gol prin Rivaldinho şi Chiţu.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a cerut penalty în min. 24, la o intervenţie a lui Eugeniu Cebotaru asupra lui Cosmin Matei, dar arbitrul Marius Avram nu dictat lovitură de pedeapsă.

Astra Giurgiu a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 2-2, la Giurgiu, după ce a fost condusă la pauză cu 2-0. Slovacul Gal-Andrezly (28) şi Nicolae Carnat (41) au marcat pentru oaspeţi, dar Astra a revenit şi a reuşit egalarea prin două goluri înscrise în decurs de trei minute, de Kehinde Fatai (66), la prima sa reușită de la revenirea la echipa de pe malul Dunării, şi Denis Alibec (68 - penalty).

CFR Cluj va începe play-off-ul de pe primul loc! Echipa pregătită de Dan Petrescu a câştigat duminică seară duelul cu Universitatea Craiova cu 2-0.

CFR Cluj a marcat câte un gol pe repriză. Rondon a deschis scorul în minutul 9, iar desprinderea s-a produs după pauză, printr-un autogol. Fundaşul Martic a marcat în propria poartă în minutul 68 şi ardelenii termină sezonul regulat pe prima poziţie.

Craiova porneşte grupa campionatului de pe poziţia secundă. După înjumătăţirea punctelor, diferenţa faţă de CFR Cluj va fi de 3 puncte.

FCSB, Gaz Metan Mediaş, Astra Giurgiu şi FC Botoşani sunt celelalte formaţii care şi-au obţinut prezenţa în play-off.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sepsi a învins în deplasare şi s-a calificat în play-off-ul Conference League

CFR Cluj, victorie cu Ballkani și calificare în play-off-ul optimilor Conference League. FCSB încheie grupa cu o înfrângere

CFR Cluj, înfrângere dură în returul cu Young Boys Berna. Ardelenii vor juca în play off-ul Europa League

Nici nu s-a reluat Liga I și deja două meciuri au fost amânate din cauza infectărilor cu noul coronavirus

Partenerii noștri