Live

FCSB a remizat cu Sparta Praga, scor 1-1, în prima manşă a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor. Cehii, gol anulat în minutul 90+3

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

FCSB a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, marţi, în deplasare, în compania echipei Sparta Praga, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.

FCSB a făcut un joc bun la Praga şi putea obţine mai multe, dar pe final putea pleca învinsă.

Camerunezul Joyskim Dawa (61) a adus campioana României în avantaj, însă formaţia cehă a egalat prin nigerianul Victor Olatunji (78).

Deşi Sparta a avut o posesie superioară, FCSB a fost echipa mai bună, mai omogenă, care şi-a creat acţiuni periculoase. Prima a venit în min. 10, după o eroare a portarului Vindahl, însă Şut a trimis slab pe lângă goalkeeper şi mingea a ocolit poarta.

Miculescu (22) a şutat puţin peste poartă din marginea careului.

Sparta şi-a creat două situaţii notabile, însă Haraslin (36) a şutat peste poartă din marginea careului, după o minge respinsă greşit de Creţu, iar Laci (37) a tras şi el peste din afara careului. În min. 38, la o pasă slabă înapoi a lui Ngezana, Târnovanu a avut o intervenţie providenţială.

Popa (40) a ameninţat poarta gazdelor cu un şut din unghi, dar Vindahl a fost la post.

Gazdele au ratat o mare şansă de a marca prin Soerensen (42), care a trimis cu capul peste poartă din 6 metri.

La reluare, Băluţă (60) a interceptat mingea după o greşeală a lui Vindahl, dar a şutat pe lângă, în locul unei pase.

La faza următoare, Dawa a marcat cu capul, la colţul scurt, din cornerul executat de Olaru (61).

Sparta a reuşit egalarea la prima minge trimisă pe spaţiul porţii (78), prin Olatunji, cu capul, dintr-un corner executat de corner Birmancevic, profitând de ieşirea greşită a lui Târnovanu.

Campioana Cehiei a avut o bară, la şutul lui Birmancevic din lovitură liberă de la circa 28 de metri (90+2).

În min. 90+3, la un aut de margine lung, minge a fost respinsă greşit de Edjouma, iar Kairinen a trimis în poartă, însă golul a fost anulat de arbitrajul video pentru faultul lui Vitik asupra francezului.

FCSB a mai avut o şansă de a obţine victoria (90+7), dar Luis Phelipe a fost blocat în momentul şutului într-o poziţie excelentă.

Manşa secundă se va juca la Bucureşti, pe Stadionul Steaua, în data de 13 august, de la ora 21:30, şi va fi arbitrată de danezul Morten Krogh.

În cazul în care va trece de Sparta Praga, FCSB va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu învingătoarea dintre Malmo FF şi PAOK Salonic (2-2 în prima manşă), formaţie antrenată de Răzvan Lucescu.

FCSB ar juca prima manşă în deplasare, pe 20 sau 21 august, iar manşa secundă la Bucureşti, pe 27 sau 28 august.

Dacă va fi eliminată de Sparta, FCSB va continua în play-off-ul Europa League, în care va da peste formaţia austriacă LASK Linz. Campioana României ar juca primul meci în deplasare, pe 22 august, iar manşa secundă la Bucureşti, pe 29 august, scrie Agerpres.

Sparta Praga - FCSB 1-1 (0-0)

Au marcat: Victor Olatunji (78), respectiv Joyskim Dawa (61).
Cartonaşe galbene: Creţu (41), Târnovanu (43), Popa (43), Dawa (54), Vitik (65), Krasniqi (84), Luis Phelipe (90+4), Edjouma (90+8), Radunovic (90+9).
Praga, Stadionul Letna
Liga Campionilor - turul al treilea preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:

SPARTA: 1. Peter Vindahl - 41. Martin Vitik, 5. Mathias Ross, 25. Asger Soerensen - 17. Angelo Preciado (28. Tomas Wiesner, 84), 20. Qazim Laci (căpitan; 18. Lukas Sadilek, 62), 6. Kaan Kairinen, 32. Matej Rynes - 14. Veljko Birmancevic, 9. Jan Kuchta (7. Victor Olatunji, 72), 22. Lukas Haraslin (29. Ermal Krasniqi, 72).
Antrenor: Lars Friis.
Rezerve neutilizate: 24. Vojtech Vorel, 44. Jakub Surovcik - 3. Imanol, 4. Markus Solbakken, 8. David Pavelka, 11. Indrit Tuci, 13. Krystof Danek, 21. Jakub Pesek.

FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 2. Valentin Creţu, 5. Joyskim Dawa, 30. Siyabonga Ngezana, 33. Risto Radunovic - 8. Adrian Şut, 16. Mihai Lixandru - 25. Alexandru Băluţă (18. Malcom Edjouma, 88), 27. Darius Olaru (căpitan; 42. Baba Alhassan, 77), 11. David Miculescu (70. Luis Phelipe, 77) - 19. Daniel Popa (24. Wiliam Baeten, 46; 15. Marius Ştefănescu, 62).
Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 99. Andrei Vlad - 6. Denis Haruţ, 12. David Kiki, 20. Nana Antwi, 21. Vlad Chiricheş.

Arbitru: Rohit Saggi; arbitri asistenţi: Morten Jensen, Anders Olav Dale; al patrulea oficial: Sigurd Kringstad (toţi din Norvegia)
Arbitru video: Juan Martínez Munuera; arbitru asistent video: Guillermo Cuadra (ambii din Spania)

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Europa League: Hoffenheim - FCSB 0-0. Campioana României, aproape de o mare performanță

Europa League: FCSB - Hoffenheim 0-0. Adrian Șut, ratare uriașă în prima repriză

Egal important pentru FCSB în Europa League, cu Olympiakos Pireu. Bârligea: Dacă nu era eliminarea mea, am fi câștigat

Handbal feminin: CSM Bucureşti a fost învinsă la București de Ferencvaros, în grupa A a Ligii Campionilor

Partenerii noștri