Live

EURO U21, grupa României: Anglia, învinsă de Franța în ultimele secunde de joc, după un autogol

Data actualizării: Data publicării:
Jay DaSilva (Anglia) și JonathanIkonè (Franța) în timpul meciului din grupa C a EURO U21 Foto: Guliver/Getty Images

Franța a învins Anglia, cu scorul de 2-1,  în al doilea meci al grupei C, din care face parte şi România, de la Campionatul European de tineret EURO 2019. Dacă România a debutat spectaculos la Campionatul European Under 21, cu o victorie clară în fața Croației (4-1), celălalt meci al grupei, Franța-Anglia, a fost o adevărată partidă a ghinioanelor.

Pentru Anglia a marcat Foden '54, iar pentru Franţa au înscris Ikone '89 şi Wan-Bissaka '90+5, autogol.

Englezii au evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 63, când a fost eliminat Choudhury, în timp ce francezii au ratat două lovituri de la 11 metri prin Dembele (25) şi Aouar (66).

Arbitru de rezervă la acest meci a fost Istvan Kovacs.

În următoarea etapă se vor întâlni, vineri, România - Anglia şi Franţa - Croaţia.

Partida jucată la Cesena a început bine pentru englezi, dar s-a încheiat dramatic pentru gruparea pregătită de selecționerul în vârstă de 48 de ani Aidy Boothroyd. În minutul 54, Foden a deschis tabela de marcaj. Când totul părea scris de englezi, francezii au egalat în penultimul minut regulamentar al partidei. Ikone a punctat și a dus scorul la 1-1. Supriza neplăcută pentru Anglia a venit în ultimele secunde ale meciului, atunci când Aaron Wan-Bissaka a marcat în propria poartă și s-a încheiat 2-1 pentru Franța, care a înregistrat primele trei puncte la turneul final.

Clasament grupa C

1. România - 3 puncte

2. Franța - 3 puncte

3. Anglia - 0 puncte

4. Croația - 0 puncte

Programul grupei C:

21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00)

Citiți și:  Reacții după victoria spectaculoasă a României la meciul cu Croația din debutul la EURO U21

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mii de oameni au aplaudat răsăritul soarelui la Stonehenge pentru a marca solstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Partenerii noștri