Video&Foto EURO 2024. Hotelul şi baza de pregătire din Wurzburg, personalizate pentru naționala de fotbal a României
Pe durata Campionatului European, echipa naţională a României va locui şi se va antrena în Wurzburg, oraş situat la doar 115 kilometri de Frankfurt, 270 de kilometri de München şi 300 de kilometri de Koln, locurile unde tricolorii vor disputa cele trei meciuri din grupă.
Hotelul şi baza de pregătire au fost personalizate pentru tricolori, anunţă frf.ro, potrivit News.ro.
Hotelul Melchior Park, rezervat în exclusivitate pentru delegaţia României, oferă facilităţi de top: un centru SPA, piscină încălzită, saună, bazin rece şi sală de fitness, asigurând toate condiţiile tricolorilor.
Citiți și:
AKON Arena, aflat la doar 4 kilometri de hotel, este stadionul echipei Würzburger Kickers. Renovată ultima oară în 2016, arena are o capacitate de 13.090 de locuri, dintre care 2.562 sunt scaune acoperite, oferind un spaţiu excelent pentru antrenamente. Restaurantul din incinta bazei de pregătire a fost transformat în sală de forţă, dotată cu cele mai moderne şi de înaltă calitate echipamente sportive.
La Euro-2024, România face parte din grupa E, alături de Ucraina, Slovacia şi Belgia.
Tricolorii vor debuta cu Ucraina, la 17 iunie, la Munchen.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News