Live

Casa a doi fotbaliști a fost jefuită în timp ce erau cu echipa în deplasare, în Franța. Hoții au făcut o pagubă de 350.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Internaţionalii kosovari Arbër Zeneli şi Valon Berisha au fost victimele unei spargeri, miercuri, în timp ce călătoreau cu echipa lor, Stade de Reims. Locuinţa celor doi fotbalişti legitimaţi la Reims a fost spartă în timp ce jucătorii erau în deplasare. Prejudiciul este între 300.000 şi 350.000 de euro, a anunţat joi Parchetul din Reims, relatează News.ro.

„Unul îl găzduia pe celălalt", a declarat pentru AFP Ludovic André, procurorul general din Reims. „Spargerea a fost constatată ieri (miercuri - n.r.), a fost deschisă o anchetă şi a fost chemată poliţia judiciară", a precizat procurorul.

Potrivit primelor informaţii, au fost furate două genţi Louis Vuitton şi şapte ceasuri Rolex, cu o valoare totală cuprinsă între 300.000 şi 350.000 de euro.

Un martor urmează să fie audiat, iar camerele de supraveghere „sunt analizate în prezent”, a declarat procurorul, adăugând că nu este încă sigur dacă acestea acoperă zona în care a avut loc furtul.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hackerii au reușit să fure o sumă uriașă în criptomonede în 2024. La cât au ajuns fondurile sustrase

Măsuri obligatorii pentru a călători în siguranță. Ce nu trebuie să îi lipsească niciun călător în caz de urgență

O furgonetă cu 2.500 de plăcinte a fost furată de la un bucătar cu stea Michelin. Valoarea furtului

Pedepse cu închisoarea pentru mai mulți funcționari în „furtul secolului” din Irak. 2,5 miliarde de dolari sustrași din contul Fiscului

Partenerii noștri