Live

Barcelona, campioana absolută. Echipa lui Florin Andone retrogradează

Data publicării:

Barcelona râde, Deportivo plânge. Catalanii au câştigat al 25-lea titlu din istorie, după victoria cu 4 la 2 de pe El Riazor. În schimb, echipa lui Florin Andone a retrogradat în Segunda Division. Barcelona a câştigat titlul chiar înaintea derby-ului cu Real Madrid, transmis duminica viitoare, de la 21:45, de Digi Sport 1.

După ce, în urmă cu o săptămână, FC Barcelona câștiga pentru a 30-a oară Cupa Regelui, duminică seara a învins, în deplasare, cu scorul de 4-2, echipa lui Florin Andone, Deportivo La Coruna, și  și-a adjudecat pentru a 25-a oară campionatul Spaniei.

Messi a făcut din nou un meci mare. Starul argentinian a marcat trei goluri, toate din pasele lui Luis Suarez.

Deportivo a lăsat impresia că poate reuşi surpriza, după ce a egalat de la 0 la 2. N-a fost aşa, iar Barcelona şi-a asigurat eventul.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Philippe Coutinho ‘7 şi Lionel Messi ’38, ’82, ’85.

Pentru La Coruna au înscris Lucas Perez ’40 şi Colak ’63.

Florin Andone a intrat pe teren în minutul 86.

Cu trei etape înainte de finalul sezonului, FC Barcelona are 86 de puncte, în timp ce a doua clasată, Atletico Madrid, are 75 de puncte. Catalanii au 34 de jocuri, iar Atletico 35.

În partea de jos a clasamentului, Las Palmas, locul 19 cu 22 de puncte, şi Malaga, locul 20 cu 20 de puncte, erau retrogradate înaintea acestui joc. Deportivo La Coruna a devenit a treia retrogradată, urmând să încheie campionatul pe locul 18. Echipa lui Andone are 28 de puncte, în timp ce formaţia de pe locul 17, Levante, are 40.

Catalanii au câştigat campionatul spaniol de şapte ori în ultimele zece sezoane.

FC Barcelona este neînvinsă de 41 de meciuri în LaLiga, din 8 aprilie 2017, când a pierdut cu 0-2 un joc cu Malaga, echipă care în acest sezon este pe ultima poziţie şi a retrogradat. De atunci, Barcelona a înregistrat opt remize şi 33 de victorii.

FC Barcelona a mai câştigat titlul în Spania în: 1929, 1945, 1948, 1949, 1952, 1953, 1959, 1960, 1974, 1985, 1991, 1992, 1993, 1994, 1998, 1999, 2005, 2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2015 şi 2016, scrie News.ro.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premiul cel mare la Loteria de Crăciun din Spania a fost câștigat. Ce sumă a fost pusă la bătaie și cine sunt norocoșii

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Partenerii noștri