Are 39 de ani, dar Cristiano Ronaldo nu se gândește la retragere: ”Când va veni momentul, voi merge mai departe”
Cristiano Ronaldo a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu se gândeşte, încă, la retragerea din activitatea competiţională. Ronaldo (39 de ani), supranumit ”Il Fenomeno”, a participat luni la o conferinţă de presă programată la Lisabona, înainte de meciul pe care Portugalia îl va disputa împotriva Croaţiei, în Liga Naţiunilor.
Atacantul a respins toate zvonurile privitoare la o eventuală retragere. „Când va veni momentul, voi merge mai departe (...) Nu va fi o decizie dificil de luat. Dacă simt că nu mai pot contribui cu nimic, voi fi primul care va pleca”, a declarat Ronaldo, citând exemplul lui Pepe, „care a plecat pe uşa din faţă”, după ce şi-a anunţat retragerea din fotbal în luna august a acestui an, la vârsta de 41 de ani.
Cristiano Ronaldo, care joacă de aproape doi ani la Al-Nassr, în Arabia Saudită, nu a strălucit la turneul final al Euro 2024, unde nu a marcat, iar naţionala lusitană a fost eliminată în sferturile de finală, de Franţa, scrie News.ro.
Editor : M.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News