Steaua a învins Dinamo cu 2-0. Meciul a adus amenzi şi interzicerea accesului la competiţii sportive pentru unii suporteri
Jandarmii bucureşteni au aplicat mai multe amenzi, precum şi decizii de interzicere a accesului la competiţii sportive, după incidentul de marţi în care au fost implicaţi suporteri ai echipelor de fotbal CSA Steaua şi FC Dinamo 1948.
De asemenea, au fost întocmite nouă acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, pentru săvârşirea unor infracţiuni, informează Jandarmeria Bucureşti.
Conform sursei citate, şase acte de sesizare au fost făcute în conformitate cu prevederile Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive, unul în conformitate cu prevederile Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, unul pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi unul pentru distrugere.
Jandarmii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, patru în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi şapte pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
„Totodată, au fost aplicate 8 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an", se mai menţionează într-o informare transmisă de Jandarmeria Bucureşti.
Mai multe persoane au fost conduse la audieri în urma unui incident produs în jurul prânzului în zona Stadionului Steaua între suporteri ai echipelor CSA Steaua şi FC Dinamo 1948, care urmau să se întâlnească marţi seara în play-off-ul Ligii a II-a de fotbal.
Asupra suporterilor au fost găsite mai multe materiale pirotehnice.
Jandarmeria Română:
Au fost constatate și întocmite 14 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:
- 8 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive;
- 2 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
- 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 371 C.P., pentru tulburarea ordinii și liniștii publice;
- 1 act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 253 C.P., pentru distrugere;
- 2 acte de sesizare în conformitate cu prevederile art. 372 C.P., pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. De asemenea, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale (27 de amenzi în valoare totală de 7.750 de lei și un avertisment scris), astfel:
- 10 sancțiuni contravenționale ( 9 amenzi și un avertisment scris) în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive;
- 18 sancțiuni contravenționale, cu amendă, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Totodată, au fost aplicate 17 sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și 1 an. Organizatorului jocului sportiv i-au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, cu amendă, în valoare totală de 33.000 de lei, iar societății specializate de pază o sancțiune contravențională, cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin. În continuare se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
Clubul armatei a câştigat derby-ul cu Dinamo (2-0) şi e din nou lider în Liga a II-a
CSA Steaua Bucureşti a învins-o pe FC Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (2-0), marţi seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, în etapa a patra din faza play-off a Ligii a II-a de fotbal, iar victoria din acest derby i-a adus revenirea pe primul loc al clasamentului.
„Roş-albaştrii” s-au impus prin dubla lui Bogdan Chipirliu (19 - penalty, 29).
Steaua a deschis scorul în min. 19, prin Chipirliu, din penalty, după un fault comis de Patriche asupra atacantului bulgar Ciunciukov.
Echipa antrenată de Daniel Opriţa şi-a dublat avantajul după o nouă gafă a defensivei dinamoviste, Chipirliu profitând de eroarea portarului Oncescu, care a pasat greşit pentru Larrucea.
Dinamo nu a contat în prima repriză, dar a avut un prim sfert de oră foarte bun în partea secundă. Borcea a şutat în plasa laterală (48), la prima acţiune consistentă a echipei antrenate de Ovidiu Burcă. În min. 54, Dinamo a solicitat penalty, după ce Ţîră a căzut în careul advers la un duel cu Beţa.
În min. 70, Patriche a comis o nouă eroare şi l-a faultat pe Chipirliu, primind al doilea cartonaş galben.
Steaua nu a mai forţat, dar Dinamo a reuşit să fie periculoasă în două rânduri. Mai întâi Dani Iglesias (74) a trimis cu capul puţin peste poartă, iar apoi Ţîră a avut o cursă frumoasă, încheiată cu o cădere în careu după un duel cu Sabău (88), însă Dinamo nu a primit penalty nici de această dată.
Lovitura de start a fost dată de înotătorul stelist Vlad Stancu.
Meciul, la care au asistat peste 25.000 de spectatori, a fost întrerupt în minutul 2 pentru circa trei minute din cauza petardelor aruncate pe gazon de suporterii dinamovişti.
Suporterii celor două echipe s-au remarcat prin coregrafii impresionante şi prin uzul de materiale pirotehnice pe tot parcursul jocului.
CSA Steaua - Dinamo 2-0 (2-0)
A marcat: Bogdan Chipirliu (19 - penalty, 29).
Bucureşti, Stadion Steaua
Liga a II-a - etapa a 4-a din play-off
Au evoluat echipele:
STEAUA: 1. David Dincă - 19. Stephan Drăghici, 4. Dean Beţa, 98. Alexandru Sabău, 70. Laurenţiu Corbu - 11. Adrian Popa (42. Cristian Balgiu, 59), 27. Ştefan Pacionel, 8. Valentin Bărbulescu (căpitan; 10. Rareş Enceanu, 59), 79. Ştefan Bodişteanu (17. Darius Oroian, 68) - 77. Remus Chipirliu, 23. Ţvetelin Ciunciukov (89. Mahrez Kayondo, 66).
Antrenor: Daniel Opriţa.
Rezerve neutilizate: 22. Horia Iancu - 13. Adrian Ilie, 97. Cosmin Ciocoteală, 76. David Matei, 99. Atanas Trică.
DINAMO: 12. Denis Oncescu - 2. Gabriel Rodrigues De Moura, 24. Deniz Giafer, 23. Răzvan Patriche (căpitan), 31. Costin Amzăr - 88. Gorka Larrucea, 10. Daniel Iglesias, 30. Neluţ Roşu (4. Quentin Bena, 46) - 22. Andrei Ahmed Bani, 99. Lamine Ghezali (9. Cătălin Ţîră, 46), 6. Iulian Roşu (18. Valentin Ioan Borcea, 46).
Antrenor: Ovidiu Burcă.
Rezervă neutilizate: 91. Filip Dujmovic - 15. David Irimia, 29. Alexandru Irimia, 33. Alin Şerban, 93. Alexandru Pop, 98. Andrei Florescu.
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Doru Zamfir (Slatina), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Răzvan Negară (Vaslui)
Observatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila) - CCA, Bogdan Gheorghiţă (Vaslui) - FRF
Cartonaşe galbene: Patriche (17, 70), Pacionel (32), Ciunciukov (45+5), De Moura (45+5), Bărbulescu (56), Ahmed Bani (76), Dani Iglesias (82), Larrucea (90).
Cartonaş roşu: Patriche (70).
Rezultate:
PLAY-OFF - Etapa 4
Joi
ACS SC Oţelul Galaţi - Gloria Buzău 1-0
Sâmbătă
ACSM Politehnica Iaşi - FC Unirea Dej 0-0
Marţi
CSA Steaua Bucureşti - Dinamo Bucureşti 2-0
Clasament
1. CSA Steaua 47 puncte
2. Politehnica Iaşi 46
3. Oţelul Galaţi 42
4. Dinamo 38
5. Gloria Buzău 34
6. FC Unirea Dej 34
Primele 6 clasate la finalul sezonului regular vor disputa locurile de promovare. Partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie. La finalul play-off-ului, două echipe vor promova direct în prima ligă, în timp ce alte două vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 şi 7 din play-out-ul Superligii. Steaua nu are drept de promovare.
PLAY-OUT - Etapa 1
Grupa A
Vineri
CS Minaur Baia Mare - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 1-1
FC Metaloglobus Bucureşti - AFC Unirea 04 Slobozia 3-3
Politehnica Timişoara - CSC 1599 Şelimbăr 0-1
Clasament
1. CSC 1599 Şelimbăr 33 puncte
2. AFK Csikszereda 33
3. Unirea Slobozia 33
4. CSM Slatina 28
5. Metaloglobus 23
6. Minaur Baia Mare 21
7. Politehnica Timişoara 19
Grupa B
Vineri
FC Braşov - AFC Unirea Constanţa 9-0
AFC Progresul 1944 Spartac - SC FC Ripensia Timişoara 1-0
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu - CS Concordia Chiajna 1-0
Clasament
1. FC Braşov 37 puncte
2. Concordia Chiajna 35
3. Viitorul Pandurii 32
4. CSC Dumbrăviţa 30
5. Progresul Spartac 23
6. Ripensia Timişoara 17
7. Unirea Constanţa 12
În cadrul play-out-ului, în fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante, rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formaţie. La finalul play-out-ului, vor retrograda locurile 6 şi 7, iar cele două formaţii de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj în dublă manşă pentru menţinerea în liga secundă.
Atât în play-off, cât şi în play-out, echipele vor intra cu punctajul acumulat la finalul sezonului regulat.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News