REZUMAT VIDEO. A plouat cu goluri și cu incidente în derby-ul etapei, FCSB - Dinamo
Derby-ul celor două mari rivale din fotbalul românesc şi-a consumat unul dintre cele mai spectaculoase episoade. FCSB a condus de trei ori în faţa dinamoviştilor, care au revenit de fiecare dată. Este primul 3-3 între cele două rivale după 30 de ani.
Un tramvai a deraiat pe sensul către Arena Națională din București
Acoperișul Arenei Naționale nu va fi tras duminică, chiar dacă va ploua
EURO 2020. Terenul de pe Arena Națională a fost inundat
Vedetele Atletico Madrid, întâmpinate de fani la București
Atletico - Chelsea, pe Arena Națională
Nelu Tătaru a anunțat cum va decurge vaccinarea propriu-zisă în România
Șase răniți după ce o femeie a intrat cu mașina în mulțime, la o manifestație Black Lives Matter
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Învinsă în prima etapă de Astra, FCSB a început în atac derby-ul cu numărul 173. Florin Tănase l-a pus la încercare pe Penedo. Din cornerul rezultat, Gnohere a marcat primul lui gol împotriva lui Dinamo şi este primul străin cu reuşite pentru ambele rivale, în derby.
În replică, Popovici a trimis, de la distanţă, spre poarta lui Bălgrădean. A fost semnul revenirii pentru Dinamo, care a egalat înainte de pauză, prin Axente, ajutat de gafa lui Benzar.
În startul reprizei secunde, Lucian Filip a avut şansa lui 2-1. Penedo a fost la post. La fel a făcut şi la şutul lui Bălaşa, însă portarul panamez a gafat imediat după cele două parade, la un corner executat de Florinel Coman.
Şapte minute mai târziu, căpitanul Nistor a adus a doua egalare pentru dinamovişti.
Până la final, scenariul s-a repetat pentru a treia oară. Cu prima lui dublă în tricoul lui FCSB, Florinel Coman a făcut 3-2, dar petrecerea roş-albaştrilor a fost stricată în ultimele minute, de golul lui Mihai Popescu.
Astfel, echipa FCSB a încheiat la egalitate, duminică, pe Arena Naţională, scor 3-3 (1-1), cu formaţia Dinamo, în derbiul etapei a doua a Ligii I. Florinel Coman a marcat de două ori pentru FCSB.
„Am marcat două goluri, sunt fericit pentru această dublă. Un meci foarte bun. Avem o fază la poartă exersată la antrenament şi iată că a intrat mingea în poartă. Eu trebuie să joc cât mai mult, vreau să prind experienţă. Am intrat să joc pentru echipă, îmi pare bine că mi-a ieşit, sper că o să ajung un fotbalist foarte mare”, a spus Coman la Digi Sport.
Citiți detalii despre desfășurarea partidei aici.
Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Haţegan, ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Eugen Gheorghe.
Arbitru de rezervă a fost Iulian Dima, iar observatori Alexandru Deaconu şi Constantin Stătescu.
Fanii din Peluza "Roş-Albastră" au avut o coregrafie 3D, personajul principal fiind Gandalf, vrăjitorul din trilogia Stăpânul Inelelor. "În vremuri întunecate, lumina Stelei ne arată calea către dreptate", a fost mesajul afişat de galeria FCSB-ului.
Suporterii dinamovişti din Peluza Cătălin Hîldan au prezentat un ultras, care toarnă nisip într-o clepsidră, alături de mesajul: "Nu ne dăm bătuţi. Niciodată nu e timpul pierdut. Câinilor, în viaţa asta mai avem ceva de făcut!".
De asemenea, fanii dinamovişti au afişat un banner cu mesajul: "Fără penali în România", cele două galerii scandând sloganuri triviale la adresa PSD.
Incidente la Arena Naţională
Imediat după fluierul de start, fanii dinamovişti au aruncat cu torţe în teren, arbitrul Ovidiu Haţegan fiind nevoit să întrerupă partida aproximativ trei minute pentru a permite degajarea terenului.
La meci au asistat 27.835 de spectatori.
De asemenea, un bărbat de aproximativ 45 de ani, care livra pizza la Arena Naţională, pentru staful tehnic al echipelor, în timpul derbiului FCSB – Dinamo, a avut nevoie de prim ajutor, după ce i s-a făcut rău imediat după ce a ajuns la stadion.
Incidentul a avut loc cu un sfert de oră înainte de finalul meciului, în zona mixtă de la stadion. Iniţial, un cameraman i-a acordat primul ajutor angajatului pizzeriei, după care a intervenit medicul FCSB, Flavian Arămitu.
Între timp, la Arenă a fost chemată o ambulanţă, care l-a preluat pe bărbat şi l-a dus la spital. Personalul de pe ambulanţă a folosit defibrilatorul la intervenţie.
Și înainte de meci au fost incidente. Un jandarm a fost lovit şi trei suporteri au fost reţinuţi, în urma unor incidente provocate de fanii dinamovişti, care se deplasau la Arena Naţională pentru derbiul cu FCSB, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, pentru News.ro.
„În zona şoseaua Iancului, unde se reunesc de obicei fanii dinamovişti, în apropierea stadionului Arena Naţională s-a strâns un grup de aproximativ 150 de suporteri, care au aprins torţe şi petarde. În momentul în care jandarmii au interceptat persoanele respective, suporterii au ripostat, iar un jandarm a fost lovit cu pumnul în zona feţei. Trei dintre persoane au fost reţinute şi conduse la secţia 9 de politie pentru a fi luate măsurile legale împotriva lor”, a declarat Georgian Enache pentru News.ro.
Citiți și: Reacția lui Gnohere, după ce fanii dinomoviști au imitat sunete de maimuță
Gigi Becali: Dacă vom juca aşa, vom câştiga campionatul la 15 puncte diferenţă
Gigi Becali a declarat, duminică seară, că este dezamăgit că FCSB a primit gol în minutul 89 al derbiului cu Dinamo, dar a subliniat că nu are ce să reproşeze echipei. El a mai spus că dacă va juca la fel, cu dăruire, FCSB va câştiga Liga I cu 15 puncte avans.
„E dezamăgire pentru că am primit gol în minutul 89. Trebuia să plimbe mingea încă 2-3 minute şi gata. A ieşit cornerul ăla, dar nu am ce să le reproşez, atitudinea şi valorea echipei s-au văzut. Ei au jucat din ambiţie, au făcut un meci frumos. Nu am ce să reproşez echipei. Ce să facem dacă am primit patru goluri în două meciuri, eu am spus că îmi place echipa, jocul, şi nu vreau să mai îmbunătăţim. S-a simţit lipsa şi lui Pintilii, pentru că primele două goluri le-am primit tot acolo pe mijlocaşii centrali. Cei de la Dinamo şi-au dat viaţa azi, a ieşit untul din ei”, a declarat Becali la finalul meciului de pe Arena Naţională.
El consideră că FCSB va câştiga campionatul cu o diferenţă de 15 puncte, dacă va juca la fel ca în meciul cu Dinamo, cu dăruire. „E foarte bine, pe mine mă interesează joi, mă interesează 2-0 cu Rudar, mă interesează Europa League şi dacă mai apare altceva e treaba lor, dar e abia a doua etapă, eu am încredere în echipa asta, o să vedeţi, nu am ce să critic, pot critica doar lipsa de maturitate. O echipă mare asta face, nouă ne-a lipsit experienţa, trebuia să plimbăm, nu să avem corner în minutul 89. Cum să nu fie Dinamp echipă de play-off? E Steaua, CFR, Craiova, Viitorul, şi Dinamo e a cincea. Mai pot fi Botoşani şi Iaşi. Eu zic că dacă vom juca aşa, vom câştiga campionatul la 15 puncte diferenţă, dar dacă jucăm aşa, cu dăruire”, a spus Becali, citat de News.ro.
Formaţia Rudar Velenje, adversara FCSB în preliminariile Ligii Europa, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1, de echipa Domzale, într-un meci din etapa a doua a campionatului Sloveniei.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Sirok ’23 şi Ibricici ’49, ’57. Pentru Rudar a însris Simunac, în minutul 87.
FCSB va întâlni Rudar Velenje, joi, pe teren propriu, de la ora 21.30, în manşa secudă a turului doi preliminar al Ligii Europa. În tur, scorul a fost 2-0 pentru FCSB.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News