Live

Copiii care se înscriu la un club sportiv vor primi vouchere de 300 de lei

Data publicării:
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul a adoptat în ședința de joi o ordonanță de urgență prin care copiii care vor să facă sport de performanță primesc un voucher de 300 de lei, a anunțat ministrul Sportului, Ionuț Stroe.

„Este un sprijin financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. Este o intervenție urgentă a Guvernului în favoarea creșterii și motivării unui număr cât mai mare de copii să practice sport în regim controlat, sigur, tocmai pentru că există această nevoie la nivelul cluburilor din România pentru a forma o viitoare generație de sportivi și sportive”, a spus Stroe.

Astfel, copiii vor primi un voucher de 300 de lei pentru prima legitimare la un club sportiv. Acestea vor putea fi folosite în termen de șase luni. Cu acești bani, copiii își vor putea cumpăra primul echipament sportiv, a spus ministrul.

El a adăugat că activitățile sportive trebuie încurajate, pentru sănătatea copiilor.

„Din păcate, România ocupă un loc neonorant în ceea ce privește obezitatea infantilă și era nevoie de un sprijin, de o motivație în plus pentru acești copii și pentru părinții lor să practice sportul”, a adăugat Stroe.

Editor web: M. B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Când aflăm decizia în privința partidei România – Kosovo. Anunțul făcut de UEFA

Câți ani de viață ne poate oferi o singură oră de mers pe jos (studiu). „Trebuie să ne dăm seama cum să facem acest lucru aici”

Luptă între generații. Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul Mike Tyson

Naţionala de fotbal a României are cifre impresionante în Liga Națiunilor. Capitolele la care suntem peste Franța

Partenerii noștri