Copa America a rămas fără ambele țări gazdă cu două săptămâni înainte să înceapă competiția
Ediția din 2021 a Copa America a rămas fără țările gazdă la mai puțin de două săptămâni înainte de începerea competiției, informează BBC.
Argentina urma să găzduiască ediția din 2021 alături de Columbia. Columbia a pierdut poziția de țară gazdă pe 20 mai, în urma protestelor care au loc în țară. Acum, Argentina a fost și ea îndepărtată de Confederația de fotbal din America de Sud (Conmebol), din cauza "situației actuale". Argentina se confruntă cu o creștere a numărului cazurilor de COVID-19.
Criticile la adresa turneului au crescut în Argentina, chiar și la nivel guvernamental, în timp ce atacantul uruguayan Luis Suarez a declarat vineri reporterilor că trebuie să aibă prioritate "sănătatea oamenilor".
Conmebol a anunțat că "analizează ofertele altor țări" care s-au arătat interesate să găzduiască competiția cu 10 echipe, programată să se desfășoare între 13 iunie și 10 iulie.
Confederația se va reuni luni pentru a decide următorii pași în privința turneului, care nu s-a desfășurat în 2020 din cauza pandemiei.
Brazilia a câștigat ultima ediție Copa America, în 2019.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News