Live

Comitetul Internaţional Olimpic va folosi AI ca să şteargă postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

Data publicării:
Cercetătorii de la Universitatea din Reading au creat 33 de studenți fictivi bazați pe inteligența artificială și au analizat modalitatea în care aceștia oferă răspunsuri la examene. Foto: Shutterstock

Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele forului, Thomas Bach, potrivit Reuters.

Jocurile Olimpice sunt organizate pe fondul războaielor în curs de desfăşurare în Ucraina, în urma invaziei Rusiei din 2022, şi între Hamas şi Israel în Gaza - evenimente care au dus deja la cazuri de abuzuri pe reţelele de socializare.

Jocurile Olimpice vor începe la 26 iulie, cu peste 10.500 de sportivi care vor concura în 32 de sporturi, şi se aşteaptă să genereze peste jumătate de miliard de participări pe reţelele de socializare în cele 16 zile ale evenimentului, potrivit CIO.

"CIO va folosi inteligenţa artificială la Paris în diferite domenii", a declarat Bach într-o conferinţă de presă. "CIO va asigura un instrument proactiv AI pentru a proteja sportivii împotriva abuzurilor cibernetice. Acest instrument de inteligenţă artificială oferă o monitorizare extinsă pentru 15.000 de sportivi şi oficiali. Acesta şterge automat postările abuzive pentru a-i proteja pe sportivi."

Sportivii ruşi şi belaruşi nu vor concura sub drapel propriu, ci li s-a permis să participe doar în calitate de sportivi neutri, ceea ce a stârnit furia Moscovei.

Măsurile vor acoperi toate tipurile de abuzuri, nu doar atacurile politice. CIO nu a oferit detalii despre ce fel de acces la conturile lor se aşteaptă ca sportivii să îi ofere.

Bach a mai spus că evoluţiile politice din Franţa şi viitoarele alegeri parlamentare anticipate cu doar câteva săptămâni înainte de Jocurile Olimpice nu vor afecta nici pregătirile şi nici Jocurile în sine.

"Nu, nu suntem îngrijoraţi", a spus Bach. "Fie că este vorba de guvern sau de opoziţie, cu toţii îşi exprimă nu doar dorinţa, ci şi determinarea ca Franţa să se prezinte în cea mai bună formă cu ocazia Jocurilor Olimpice."

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) Inteligența Artificială - amenințare sau oportunitate?

Joe Biden şi Xi Jinping sunt de acord: Deciziile privind armele nucleare trebuie luate de oameni, nu de inteligenţa artificială

Bazilica Sfântul Petru din Roma, reconstituită virtual cu 400.000 de fotografii făcute cu drone și procesate de inteligența artifcială

Comisia Europeană vrea să creeze fabrici de Inteligenţă Artificială. Câți bani e dispusă UE să investească în acest domeniu

Partenerii noștri