Live

Video Biden a scandat numele SUA, de la pupitrul prezidenţial, după victoria americanilor la Cupa Mondială din Qatar

Data publicării:
Preşedintele SUA, Joe Biden, îşi terminase discursul, dar s-a întors să anune victoria echipei americane din Qatar: Foto: Profimedia Images

Preşedintele american, Joe Biden, care a susţinut un discurs pe teme economice, ieri, în Michigan, s-a întors la pupitru după terminarea evenimentului pentru a anunţa victoria Statelor Unite împotriva Iranului, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar.

Preşedintele tocmai aflase de victoria cu 1-0, care a propulsat naţionala SUA în faza meciurilor eliminatorii, aşa că şi-a croit drum înapoi spre microfon pentru a împărtăşi vestea cu cei rămaşi în sală.

"SUA! SUA!", a scandat Biden.

"Este un meci mare! Când am vorbit cu antrenorul şi jucătorii, le-am zis: «Puteţi face asta!» Reacţia lor a fost: «Hmm...». Dar au făcut-o! Să fie iubiţi de Dumnezeu! Oricum, m-am gândit că vreţi să ştiţi", a spus preşedintele SUA.

Fotbalul este al cincilea sport ca popularitate în Statele Unite, 32% dintre americani afirmând că se uită cu plăcere la meciuri, potrivit unui sondaj realizat anul acesta.

Pe primele locuri în topul preferinţelor rămân fotbalul american, baseball-ul, baschetul şi hocheiul.

Însă fotbalul este sportul cu cea mai mare creştere în simpatiile americanilor şi este preferat în principal de tineri, 40% dintre cei cu vârsta între 18 - 35 de ani afirmând că sunt microbişti.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Rusia anunță că Ucraina a lansat zece rachete occidentale asupra sa. Care a fost ținta atacului

Casa Albă spune că Trump trebuie să mențină progresele făcute de Biden cu China în reducerea deceselor din cauza fentanilului în SUA

Partenerii noștri