Live

Ashleigh Barty, numărul unu mondial în tenisul feminin, a anunțat că se retrage din circuitul profesionist

Data actualizării: Data publicării:
Ashleigh Barty, numărul unu mondial în tenisul feminin, a anunțat că se retrage FOTO: Profimedia Images

Numărul unu mondial în tenisul feminin, Ashleigh Barty, a decis să se retragă din circuitul profesionist la apogeul carierei şi la numai 25 de ani. Australianca spus că şi-a împlinit visurile legate de tenis şi că nu mai găseşte motivaţia de a continua la cel mai înalt nivel. Barty are în palmares 15 titluri. În urmă cu mai puţin de două luni, a câştigat Australian Open, al treilea turneu de grand slam, după Wimbledon în 2021 și Roland Garos în 2019.

"Sunt forte fericită şi sunt foarte pregătită, pentru că ştiu în inima mea, ca om, este cea mai bună decizie", a declarat jucătoarea australiană, în lacrimi, într-un mesaj video realizat alături de fosta sa parteneră de dublu Casey Dellacqua.

Aflată la vârful ierarhiei WTA din septembrie 2019, Barty a câştigat în cariera sa 15 titluri la simplu, dintre care trei de Mare Şlem (Roland Garros 2019, Wimbledon 2021, Australian Open 2022).

Barty a devenit în luna ianuarie prima jucătoare australiană din ultimii 44 de ani care s-a impus la Melbourne, intrând în clubul select al jucătoarelor titrate la turneele de Mare Şlem pe trei suprafeţe diferite.

"Succesul pentru mine este să ştiu că am dat totul, tot ce am putut. Sunt emoţionată, sunt fericită şi ştiu câtă muncă este necesară pentru a da tot ce ai mai bun în tine", a explicat Barty, care mai are în palmares 12 titluri la dublu, dintre care unul de Mare Şlem (US Open 2018).

"Mă simt foarte epuizată. Nu mai am energia fizică necesară, voinţa emoţională şi tot ce este necesar pentru a mă menţine la cel mai înalt nivel", a mai spus Barty.

Barty, una dintre jucătoarele cele mai respectate şi mai apreciate din circuitul feminin, şi-a făcut mai întâi un nume în circuitul WTA la dublu, cu lovituri puternice şi o mare rezistenţă fizică. Ea a început să joace tenis din copilărie la Brisbane, capitala statului Queensland, şi a câştigat titlul de campioană de juniori la Wimbledon la 15 ani, în 2011.

Dar trei ani mai târziu, ea a abandonat tenisul în favoarea cricketului, jucând în campionatul profesionist feminin australian.

Ea a revenit în tenis după un sezon de absenţă, obţinând primul trofeu de Mare Şlem la Roland Garros în 2019 şi devenind prima australiancă lider mondial după Evonne Goolagong-Cawley cu 50 de ani înainte.

Ea a confirmat apoi la Wimbledon în 2021, înainte de triumful de la Australian Open în ianuarie. Înaintea ei, doar Chris Evert, Martina Navratilova, Steffi Graf şi Serena Williams au mai terminat în vârful ierarhiei mondiale trei ani consecutiv.

"Să câştig Wimbledon a fost visul meu, singurul meu vis în tenis. Acest lucru mi-a schimbat perspectiva. Am avut această intuiţie după Wimbledon şi am vorbit mult cu echipa mea", a recunoscut campioana australiană.

"O parte din mine nu era mulţumită şi apoi a venit provocarea Openului Australiei şi cred că pentru mine, este cea mai bună decizie să plec", a adăugat Barty.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Mesajul Simonei Halep, după ce mai multe jucătoare i-au blocat revenirea în clasamentul de dinainte de suspendare

Iga Swiatek a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă. Ce suspendare a primit nr. 2 WTA

Simona Halep, eliminată în turul doi la Hong Kong Open. Doar câteva cuvinte după meci

Partenerii noștri