Vicepreședinte al Federației Române de Karate Tradițional, mort la volan
Vicepreședintele Federației Române de Karate Tradițional, Paul Pintilie, a murit în timp ce afla la volanul mașinii sale, pe o stradă din Piatra Neamț. Paramedicii SMURD nu au reușit să îl resusciteze pe bărbatul de 57 de ani, care era și consilier local în Consiliul Local Piatra Neamț din partea PNL, relatează Mediafax.
Paul Pintilie avea antrenament cu elevii săi, la Sala Ceahlău, vineri seara, însă i s-a făcut rău în timp ce era la volan. Un echipaj SMURD a intervenit pentru salvarea bărbatului, însă manevrele nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.
Necropsia va stabili cauza morții sportivului. Primele indicii arată că acesta ar fi suferit un infarct.
Pe pagina de Facebook a lui Paul Pintilie au fost postate zeci de mesaje de condoleanțe. De asemenea, și Federația Română de Karate Tradițional a postat un mesaj pentru „sensei”: „A plecat dintre noi spre o lume mai bună, Sensei Paul Pintilie. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Oss, Sensei!”, au scris reprezentanții Federației.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News